Renunţare

40038-bigthumbnail

Îmi târam încet picior după picior desculţ, legat cu lanţuri groase, la capete cu pietroaie, prin pământul moale în care mă afundam tot mai adânc, înaintând tot mai greu. Îmi priveam rănile cu ochi absenţi, din care fugise orice licărire de suflet. Pe cap aveam o cunună de şerpi veninoşi care-şi sâsâiau necontenit limbile bifurcate, gata să muşte din beregata în care se mai zbătea, slab, o adiere de viaţă. În urechi îmi urla tăcerea, iar sub unghii aveam urme de deznadejde zgâriată de pe ziduri. Pe buzele palide îmi muriseră toate lacrimile după ce desenaseră poteci pe obrajii subţi. Umerii mi se aplecau goi şi încovoiaţi, sub povara nesfârşită a neantului. Părul încâlcit, negru şi lung până la pământ evada de sub claia de şerpi, acoperindu-mi înfrângerea. Singură, inima zvâcnea regulat, pulsând sânge otrăvit prin venele-mi uscate.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s