Renunţare

Îmi târam
încet
picior după picior
desculţ,
legat cu lanţuri groase,
la capete cu pietroaie,
prin pământul moale în care
mă afundam tot mai adânc,
înaintând
tot mai greu.
Îmi priveam rănile
cu ochi absenţi,
din care fugise orice licărire
de suflet.
Pe cap aveam o cunună de şerpi
veninoşi
care-şi sâsâiau necontenit limbile bifurcate,
gata să muşte din beregata în care
se mai zbătea,
slab,
o adiere de viaţă.
În urechi îmi urla tăcerea,
iar sub unghii aveam urme
de deznadejde
zgâriată de pe ziduri.
Pe buzele palide
îmi muriseră toate lacrimile după ce
desenaseră poteci
pe obrajii subţi.
Umerii mi se aplecau goi
şi încovoiaţi,
sub povara nesfârşită
a neantului.
Părul încâlcit, negru şi
lung până la pământ
evada de sub claia de şerpi,
acoperindu-mi
înfrângerea. Singură,
inima zvâcnea regulat,
pulsând sânge otrăvit
prin venele-mi
uscate.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.