Rătăcire

luna-la-fereastra

Colţ de lună agăţat la fereastră, umbre alergând pe pereţii goi, degete trecând prin părul negru despletit pe perna albă. Sufletul a ieşit la plimbare.

Umăr gol sărutat de buze fierbinţi, pleoape tremurânde, suspin pierdut în neantul gândurilor. Vântul suflă printre frunze moarte.

Sâni tresăltând sub mâini căuş, guri căutându-se lacom, coapse depărtându-se. Un nor i-a şoptit lunii că e frumoasă.

Bătăi de inimi suspendate între pământ şi cer, timp oprit în loc, linişte. O stea s-a aşezat pe o pânză de păianjen.

Valuri spărgându-se nebune de ţărm, ploaie sărutând pământul avid, viaţă. Sufletul s-a întors acasă.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s