Valiza

1407650-1680x1050-folife

Vasilică Muratu, un om sărac şi foarte guraliv, trăia împreună cu familia lui într-o căsuţă mică la marginea oraşului. Numele lui nu era Muratu, dar aşa îl ştia toată lumea pentru că era acru ca o murătură. Avea o nevastă şi mai guralivă decât el şi doi copii gălăgioşi. Erau atât de săraci, că nu aveau nici după ce bea apă. Ziua căutau prin gunoaie, iar noaptea sortau ce au găsit.

Într-o bună zi, în drumul lor au găsit o valiză. Au luat-o cu ei, iar seara, când au ajuns acasă, au deschis-o. Nu le-a venit să creadă ce vedeau, aşa că au început să vorbească toţi deodată:

– Valiza asta e blestemată! strigă Muratu.

– Ba valiza asta e nestemată! exclamă nevasta lui.

– Eu zic că valiza asta e plină cu bani! se minună copilul cel mare.

– Valiza asta e murdară! zise copilul cel mic.

– De când te deranjează pe tine murdăria? se încruntă la el Muratu.

– Trebuie să ascundem valiza! ţipă nevasta.

– O ascundem de unde am luat-o, se răţoi Muratu.

– Eu zic să o îngropăm, propuse copilul cel mare.

– Valiza asta e murdară! spuse copilul cel mic.

Toţi tăcură uitându-se gânditori la el.

– Merg să sap o groapă în spatele casei, anunţă Muratu.

În timp ce săpa, începu o ploaie torenţială, care în două minute umplu groapa cu apă. Muratu se duse plouat în casă şi şi îşi schimbă hainele ude.

– Ai săpat groapa? îl investigă nevasta.

– Tu nu vezi ce-i afară? îi răspunse Muratu întrebător.

– Nu mai ascundem banii? întrebă copilul cel mare.

– …? se miră copilul cel mic.

În timp ce se întrebau unii pe alţii, se auzi o bătaie în uşă.

– Cine-o fi? se minună nevasta.

– La noi nu vine niciodată nimeni, spuse copilul cel mare.

– S-o fi rătăcit cineva, bombăni Muratu ducându-se să deschidă.

În uşă stătea un om îmbrăcat într-un costum scump, ud leoarcă.

– Mă scuzaţi, spuse el. Pot să mă adăpostesc un pic de ploaie la dumneavoastră?

– Sigur că poţi, răspunse Muratu uitând de valiza cu bani. Dar de unde ştiu eu că nu eşti un om rău?

– Nu sunt, spuse străinul, şi ca să-ţi demonstrez, o să-ţi spun că azi am avut un mare ghinion. Ăsta cu ploaia ar fi al doilea.

– Ce ghinion? întrebă Muratu.

– Am pierdut o valiză plină cu bani. Erau toţi banii mei şi voiam să cumpăr cu ei o casă şi să mă mut în oraşul ăsta. Dar acum totul s-a terminat şi m-a mai prins şi ploaia.

Muratu se holbă la omul care stătea în uşa lui în timp ce, fără să observe, lângă el apăru copilul cel mic târând de valiza găsită.

– Valiza asta e murdară!

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s