Ritual

untitled

Licoarea neagră şi amăruie îţi învăluie papilele gustative şi pleoapele ţi se ridică uşor de pe ochii încă întorşi spre altă lume, ca nişte obloane ce au apărat tainic împărăţia viselor şi acum se deschid spre lume. Nu poţi să te smulgi brusc de acolo, ar fi o barbarie, chiar dacă în unele nopţi alergi prin cotloane întunecate. Aşa că te laşi în voia simţurilor deja stârnite de aroma ce se ridică din ibricul roşu cu buline albe şi aştepţi cu răbdare prima sorbitură ce te umple de aceeaşi voluptate, nouă în fiecare dimineaţă. E un moment numai al tău, un moment egoist, pe care nu-l împarţi cu nimeni. E acea linişte absolută pe care o savurezi cu toată fiinţa ta şi fără de care ziua ţi-ar fi infirmă. Niciun gest nu trebuie să fie în plus, niciunul în minus: iei ibricul roşu cu buline albe – niciodată altul, măsori o cană de apă, cu o mână apuci zaharniţa, cu cealaltă îi smulgi o linguriţă de zahăr pe care o scuturi de surplus. Pui la loc zaharniţa şi iei cutia cu cafea, îi smulgi şi ei două linguriţe cu vârf, o pui la loc. Pui ibricul roşu cu buline albe pe focul care va contopi cele trei ingrediente şi aştepţi, visând, momentul în care aroma va inunda învolburată încăperea şi simţul tău olfactiv. Torni încetişor în cana albă cu floricele albastre. E ca un dans lent, cu mişcări pe care le execuţi perfect. Un dans solitar, al cărui protagonist eşti tu, cu obloanele pe jumătate trase şi paşi adormiţi. Apoi sorbi şi totul capătă sens.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s