O inimă

230686-1680x1050-[DesktopNexus.com]

Au bătut în ușă, cu frunți încruntate și mantii negre. Erau patru, cu genți mari, grele. Au fost conduși în camera întunecată, cu draperiile groase trase peste ceața ce inunda orașul.

– Când a murit? întrebă unul cu voce gravă.

– Pe la miezul nopții, murmură fata.

Se apropiară de ea și rămaseră înmărmuriți. În lunga lor carieră nu mai văzuseră ceva asemănător. Femeia avea o sută doi ani, știa toată lumea, știau și ei, dar cum stătea întinsă în patul în care își dăduse sufletul, părea de douăzeci. Părul alb se transformase în plete negre precum întunericul luminat de stele, pielea creponată era acum netedă și fină ca mătasea, iar buzele strânse de bătrânețe redeveniseră roșii și moi, ca petalele unui trandafir.

– Sigur e ea? Sigur nu a făcut cineva vreo glumă?

– Sigur, murmură fata cu aceeași voce stinsă. Am stat tot timpul lângă ea. La început am crezut că visez, că sunt obosită și că am adormit. M-am dus să-mi dau cu apă rece pe față, dar când m-am întors, era tot așa. Am strigat-o, m-am gândit că e încă vie, am verificat dacă nu cumva respiră. E moartă tun… Și priviți, spuse ea ceva mai însuflețită, luând de pe servantă o fotografie înrămată întruchipând o tânără și frumoasă femeie, e ea, fără îndoială.

Cei patru se adunaseră în jurul fetei, trecând fotografia de la unul la altul și plimbându-și privirile încruntate de la aceasta la tânăra din pat și înapoi. Convinși că, într-adevăr, nu-i nici un dubiu că femeia de o sută doi ani e cea care zace acolo fără suflare, își deschiseră gențile, scoțând din ele tot felul de instrumente, care mai de care mai înfricoșătoare. Fata privea nesigură la ei și îngăimă:

– Chiar e necesar?… Sunt cu ea de când aveam șapte ani, dacă era o vrăjitoare sau ceva, îmi dădeam seama, nu credeți?

– Și noi o cunoaștem de mult, probabil că dintotdeauna, dar așa ceva nu se întâmplă fără un motiv și nu putem trece cu vederea acest fapt, îi răspunse aceeași voce  gravă. Tot orașul va veni la înmormântare și o va vedea așa. Ce crezi că vor spune oamenii?

– Da, știu, așa este, spuse fata plecându-și ochii, dar e cel mai bun om pe care l-am cunoscut…

Bărbatul cu voce gravă o pofti să aștepte afară, pentru că ceea ce aveau ei să facă nu oferea o priveliște tocmai plăcută. Fata ieși, ascultătoare și îngândurată.

Cei patru se priviră și ca la un îndemn se apucară de ceea ce aveau de făcut. Treaba pe care o făceau data din moși strămoși, iar orașul lor era unul dintre puținele care încă o mai practicau cu oarecare mândrie. Erau chemați de tot felul de oameni, pentru tot felul de oameni. Majoritatea celor pentru care erau chemați fuseseră răi toată viața lor sau făcuseră ceva ce le făcea pe rudele rămase să-i cheme pe cei patru, pentru a-și alunga neliniștea că răul s-ar putea reîncarna sau s-ar putea răspândi ca o boală. Ei veneau, cu frunți încruntate și mantii negre și, cu meșteșugul transmis din generație în generație, rezolvau problema. Era ca un fel de emblemă locală: aici încă se ard vrăjitoare! Numai că nu le ardeau, ci…

Despicară cu o daltă sternul femeii moarte, îi scoaseră inima, o puseră pe o tăviță și începură să o disece. Trebuia îndepărtat fiecare strat, până ajungeau în miezul ei. Odată ajunși acolo, un mic ritual ce cuprindea rugăciuni, incantații și alte asemenea era pecetluit de străpungerea inimii cu o țepușă din lemn înmuiată în apă sfințită și, bineînțeles, de arderea ei. Spre surprinderea lor, însă, inima aceasta avea primul strat atât de tare, încât nu reușeau să-l îndepărteze nicicum. Au încercat, în zadar, cu cele mai puternice și ascuțite ustensile pe care le aveau. S-au privit întrebători unul pe altul, apoi au chemat fata și i-au cerut un topor. Îl aduse, mirată, însă nu întrebă nimic. Cu greu, au reușit să facă o spărtură mică în stratul ca un zid de apărare, apoi s-au oprit stupefiați: din mica fisură începură să curgă picături mari de apă. Au încercat să-și revină din uimire, însă nu prea reușeau. Au străpuns și au ars o mulțime de inimi până la aceasta, dar niciodată nu au întâlnit așa ceva. Nu intra în discuție că acesta era, într-adevăr, un caz demn de munca lor. Poate primul caz demn de munca lor. Cu siguranță, femeia pe care tot orașul o crezuse un om bun, se ocupase și cu altceva, de vreme ce inima ei arăta așa. Au scurs cu grijă apa din interior, apoi au continuat să o spargă. Dar pe măsură ce zidul ceda sub izbiturile grele și tăioase ale toporului, noi picături țâșneau, până când zidul căzu cu totul și un mic potop năvăli afară, stropindu-i. O picătură nimeri pe buzele celui cu vocea gravă. Acesta o culese cu degetul și o gustă, curios.

– E sărată, afirmă, pe toți dracii, e sărată ca o lacrimă.

Se priviră din nou și, plini de curiozitate, se aplecară din nou asupra inimii. Un strat gros și lăptos ca ceața de afară o înconjura acum. Unul dintre ei luă un bisturiu și încercă să taie ceața, însă la prima atingere aceasta se împrăștie, dezvăluind un miez roz, proaspăt, ca de nou născut. Nu mai văzuseră așa ceva. Toate miezurile inimilor pe care le văzuseră ei erau ba negre, ba gri, ba maro, de cele mai multe ori acoperite cu mâzgă. Acesta era roz și proaspăt, ca o floare de cireș. S-au dat înapoi, ca la vederea celui mai nemaivăzut lucru, și-au strâns ustensilele în gențile mari și, învăluiți în mantiile negre, au părăsit casa, spunându-i fetei că ceea ce se află în acea încăpere nu e de competența lor.

Fata intră cu teamă în camera întunecată, lumină întâi chipul tânăr care zăcea pe pat, apoi apa de pe jos. Se uită nedumerită de jur împrejur, până ce dădu cu ochii de miezul roz ce străpungea întunericul. Oftă adânc, înțelegând pe dată. Luă de pe servantă o micuţă cutie de argint și, culegând cu grijă inima precum floarea de cireș, o adăposti împreună cu inelul ce sălășluia acolo, ca să aștepte împreună o nouă viață.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s