O zi

446459-1280x1024

Într-o zi ai învăţat să trăieşti înăuntrul tău. Nu ştiu când a fost acea zi, dar de atunci ai ieşit rar şi nu în faţa oricui. Te-ai cuibărit acolo, ai tras obloanele şi zăvorul şi n-ai mai vrut să ştii nimic. Habar nu am dacă e bine sau rău, dar dacă ţie ţi-e bine, înseamnă că nu-i rău. Păcat, totuşi, că ţi-ai luat toată explozia de veselie cu tine şi acum focurile de artificii riscă să-ţi provoace combustie internă. Problema e că s-a cam inundat acolo înăuntru, de la lacrimi, pesemne. E cald, sufocant şi umezeală de ţi se aburesc ochii. Cred că de-aia nu ai mai văzut nimic – sau, oricum, aşa, ca prin ceaţă – pentru că era, într-adevăr, ceaţă. Şi destul de întuneric. Nu ai mai aprins o lumină de veacuri. Ferestrele parcă ţi s-au ferecat de neumblat la ele. Uşa e şi ea puţin înţepenită, dar, dacă o forţezi, poţi ieşi. Nu te pândeşte niciun pericol imediat sau îndepărtat, în afară de o posibilă şi imensă fericire. Nu există aşa ceva, te aud cum bombăni înfundat dinăuntru. Ba da, există, îţi spun, există şi e în tine, doar că n-ai cum să vezi prin ceaţa aia. Dacă ai lua o gură de aer proaspăt şi ai deschide ochii, ai putea vedea singură. Eşti nehotărâtă, deşi te simt că îţi doreşti şi că nu eşti chiar aşa de cinică precum vrei să pari. Şi de când ţi-a dispărut teama, parcă eşti mai uşoară. Era, într-adevăr, grea povara aia. Şi altele pe care insistai să le cari după tine, de parcă erau în pericol de a-ţi fi furate. Eşti posesivă cu poverile tale, să nu care cumva să ţi le care altcineva. Stai linistită, toţi le au pe ale lor – recunoscute sau nu, dar puteai măcar să le laşi jos. Poate le vedeai mai bine şi înţelegeai că nu-ţi trebuiesc. E bine şi mai târziu, e bine oricând eşti tu gata. Nu ţi-au mai sclipit de mult ochii pe zi înnourată. Cred că e semn bun. Te aştept aici, la capătul curcubeului, unde visele încep să trăiască.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s