Puf de păpădie

papadie

Să nu uiţi ce-ai simţit atunci. De asta ţi-e teamă atunci când nu vrei să dai drumul. Să nu uiţi cum a bătut inima ta, ce culoare avea strălucirea ochilor lui, ce mireasmă aveau zâmbetele voastre. Ţi-e teamă că dacă ai pierde toate astea, ar însemna că n-au fost. Ar fi ca şi când ai pierde un pic din tine. Ca şi când ai lăsa părticica aia să zboare ca un puf de păpădie.

Dar nu e nimic rău în a lăsa puful de păpădie să zboare. Ăsta e destinul lui şi tu nu te poţi pune în calea destinului nimănui, fie el şi un puf de păpădie. Îl poţi privi cum zboară şi îţi poţi aminti de el fără părerea de rău care te sfâşie. Să dai drumul nu înseamnă să nu mai ai. Înseamnă să te împaci cu tine şi să te bucuri că ai avut.

Lucrurile par atât de simple în teorie. Nu e mare lucru nici să dai drumul şi să pleci pe drumul tău, nici să-ţi priveşti amintirile în ochi fără să te doară că le-ai pierdut şi nici să te împaci cu tine. În practică, însă, te tot împiedici de linia aia subţire şi invizibilă ce delimitează realitatea de vis, normalitatea de nebunie, fericirea de disperare.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s