Sus

branduse

Poteca e din ce în ce mai povârnită şi tot aşteptaţi cotitura care vă dezvăluie luminişul. Brânduşele aşteaptă mov ochi care să le soarbă, iar vouă vă e atât de sete… După luminişul cu brânduşe mai e puţin până la refugiu. Îl găsiţi de fiecare dată murdar şi tot mai dărăpănat. Vă apucaţi de curăţenie şi de reparat, de adunat lemne, de făcut focul. Mâncaţi flămânziţi de aerul tare şi drumul povârnit, beţi apă din izvorul rece ce vine din susul muntelui, de acolo de unde vârful i se ascunde în nori şi îşi pune floare la ureche soarele şi vă aşezaţi rotund în jurul focului zvăpăiat, înălţat din strigăte de bucurie şi de băăăăă, iar ai pupat ţiganca! Vă întindeţi la tainice poveşti, pentru că numai ele au voie să fie spuse în jurul focului, şi daţi din mână în mînă, tot rotund, sticla de alt fel de căldură, până se termină. Uneori, poveştile se termină odată cu ea şi cu jăratecul care mocneşte domol până spre dimineaţă, alteori continuă pe priciul pe care vă aliniaţi în sacii de dormit ca în nişte coconi. Dimineaţa vă treziţi strigaţi de prima rază de soare strecurată prin geamlâcul strâmb al refugiului şi înghiontiţi de lemnele aspre ale priciului, vă năpustiţi în acelaşi izvor rece, ca să vă alungaţi somnul de pe gene şi de prin alte cotloane ale fiinţei voastre. Vă simţiţi vii şi vă aprindeţi prima ţigară, cu o vagă părere de rău pentru aerul pe care-l necinstiţi. Viciu-i viciu, n-aveți ce-i face, dar vă promiteți că o să încercați să vă lăsați, apoi uitați. Ziua continuă energic şi totuşi liniştit, cu o drumeţie spre vârful cu eşarfă de zăpadă la gât. La întoarcere, unii dintre voi îşi măsoară curajul, aruncându-se goi în bulboana pe care subţiraticul fir de apă o face câţiva metri mai sus, iar celelalte strigaţi, leşinate de râs, de pe margine şi faceţi poze cu ochii închişi, să nu le vedeţi goliciunea în lumina stridentă a amiezei. Focul din seara asta e mai liniştit, mâine porniţi spre casă. Staţi tot rotund în jurul lui, dar tăcerea povesteşte în locul vostru. Şi sticla de alt fel de căldură e tristă, în seara asta rămâne neterminată. Dormiţi, coconi, pe priciul care parcă a devenit mai moale şi mai primitor. După prima rază de soare o luaţi la vale, cu movul brânduşelor ascuns în pupile, dar nu înainte de a sorbi aerul tare de acolo, de sus – pe tot. Cine ştie cât timp trebuie să vă ajungă…

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s