Brașov

DSCN1449

Îmi iubesc Brașovul și nu l-aș părăsi niciodată. Sau, dacă aș face-o, m-aș duce într-un oraș care să aibă o cât de mică părticică identică, ca să-mi alin dorul. Dar nu aș pleca definitiv. M-aș întoarce mereu să văd ce mai face, cum i s-au mai înverzit dealurile, cum i s-a mai colorat Tâmpa toamna, cum îi stau derdelușurile iarna, cum i-au izbucnit culorile primăvara. M-aș întoarce să-i sufăr ploile, să-i adulmec diminețile muntoase, să-i plimb parcurile verzi, să-i ascult clădirile povestind de demult, să-i urc Pietrele, să-i cobor Drumul Vechi, să-i dau o raită pe Corso, să-i văd oamenii ieșiți doar pentru o plimbare, să-i dorm nopțile adăpostite de ziduri vechi. Și dacă aș fi departe de el, l-aș căuta în fiecare zi, l-aș visa în fiecare noapte, i-aș aștepta revederea și i-aș plânge depărtarea. Aș pleca cu dor de ducă și aș uita, pentru o clipă, dorul de el. Aș alerga înapoi, sufocată de largul lumii, și l-aș cuprinde drăgăstos în sufletul meu flămând de el și de tot ce-am trăit aici. Iar și iar, îndrăgostindu-mă ca și când ar fi prima dată. Știindu-l din suflet, dar găsindu-l nou. I-aș promite că n-am să-l mai părăsesc niciodată, cel puțin nu de tot, doar cât să-mi amintesc cât îl iubesc.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s