Toamnă

NATURE-SadTree_1024x768

A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva, în dimineţile astea cu suflet de plumb şi vară dusă cu tot cu iluzii, cu umbra unui copac, ştii tu, a unui castan în floare sau mai bine cu umbra ta, vis al unei vieţi în care n-am crezut niciunul dintre noi cu adevărat. Mă tem că n-am să te mai văd, uneori, sau oricum, nu la fel ca atunci când îmi luam seva din tine, iar tu rămâneai gol şi întrebător, spunându-ţi că nu ştii cine suntem şi de ce suntem noi. Nu mă tem că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori, doar asta e ceea ce mi-a lipsit întotdeauna, însă, vezi tu, mi-e teamă că ai să te ascunzi într-un ochi străin, întotdeauna mi-a fost, şi el o să se-nchidă cu o frunză de pelin, luându-te, ducându-te, arătându-ţi că eu, de fapt, nu sunt şi n-am fost niciodată mai mult decât o zi urâtă de toamnă târzie. Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac, aşa cum tăceam şi înainte de tine, de la începutul veacului meu de singurătate, iau cuvintele si le-nec în mare, pe alea spuse şi pe alea nespuse, pentru că mă ard. Şi-aştept noaptea, dar nu orice noapte, ci noaptea în care şuier luna şi o răsar şi o prefac într-o dragoste mare, altă iluzie a altei vieţi.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s