Luni

Ţi-am spus vreodată cum totul a început cu un sfârşit? Cum toate tăcerile au început cu primele cuvinte rostite vreodată pe lume? Cum niciun suflet n-a încăput în alt suflet fără să-l distrugă? Sau cum nopţile au început cu zile? Ştii cum aşteptările s-au aşternut una după alta, una după alta, luând-o pe drumuri neumblate? Şi cum toate visele s-au încâlcit printre copaci în locul ăla uitat de lume? Cum ochii ţi s-au închis şi n-au mai vrut să vadă nimic? Îţi aminteşti cum ai izbit toate cuvintele de pereţi, şi le-ai aruncat pe fereastră, şi le-ai lovit cu pietre? Ştii cum cuvintele erau pietre? Ţi-am spus că ploile nu pot spăla doruri, dar că soarele le poate usca de toate lacrimile care au ţâşnit vreodată din ele? Ştii că nicio iubire nouă nu înlocuieşte una veche? Că greşelile nu pot fi repetate doar pentru a putea fi îndreptate?

Ţi-am spus vreodată că niciun suflet n-a încăput în alt suflet fără să-l distrugă?

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s