Frunze

Coşmar

Mi-am pus dorul sub pernă, ca pe busuioc, ca să te visez, şi am adormit imaginându-mi-te acolo. Nu-mi pot ţine dorul în mine tot timpul, uneori mă sufocă, aşa că îl mai scot din când în când, seara, să respirăm şi el, şi eu. Mi te-ai desprins dintr-o frântură de vis despre altceva, m-ai luat în braţe şi mi-ai spus: ţi-am spus c-am să mă întorc, iar eu am plâns, am plâns, te-am sărutat şi iar am plâns, iar buzele tale erau reci, din ce în ce mai reci, din ce în ce mai departe. M-ai uitat?, te-am întrebat din dorul de sub pernă, întinzând mâna să te caut pe cearceaful alb, fără nicio cută care să te fi ţinut minte. Tu îţi adunai promisiunile de pe jos, fără să mă priveşti, iar eu plângeam mut, căutând înnebunită un semn că ai existat. Apoi mi-ai zâmbit şi mi-ai şoptit: ţi-am spus, love, că eu nu promit niciodată.

Reclame