Clasa întâi şi sabia laser cu mâner frumos inscripţionat

Era o însorită zi de toamnă, cu nori pufoşi şi soare blând. Păşeam liniştită sufleteşte pe covorul de frunze ruginii, ce se întindea de-a lungul străzii, până…

– Unde e caietul ăla în care eu le încep literele?!

… la picioarele doamnei învăţătoare, dincolo de care nicio frunză, ruginie sau nu, nu ar fi îndrăznit să cadă, darămite să se întindă.

– Ăăăăă… în ghiozdan, e în ghiozdan de la începutul anului, i-am răspuns bâlbâită, luată prin surprindere de atacul neaşteptat.

– Nu e! E gol! Noi am scris litere, am scris a mic, am scris a mare, acum suntem la m şi caietul lui e gol. Unde e caietul?

– Ăăăăă… în ghiozdan, e în ghiozdan de la început, m-am şi mirat că n-aţi scris nimic în el.

– Nu e! E gol! De ăla cu bastonaşe nici nu mai vorbesc, dar măcar pe ăsta cu litere să-l aibă.

– Eu i-am pus două caiete, cum aţi cerut: unul pe care am presupus că l-aţi oprit în dulap, pentru că nu mai e în ghiozdan, şi încă unul care e în ghiozdan şi e, într-adevăr, gol.

– Nu am oprit nimic în dulap şi azi, când am văzut caietul gol, l-am întrebat ce e cu caietul ăsta gol şi el a zis „a fost o greşeală”. Înseamnă că l-a pierdut. Azi am scris pe caietul pe care l-am oprit în dulap şi i-am început în caietul din ghiozdan a mic, a mare şi m, că trebuie să le recupereze.

Am făcut repede o socoteală în minte: un caiet gol + un caiet care nu e în dulap + un caiet pierdut + un caiet care e, totuşi, în dulap + un caiet în ghiozdan şi nu mi-a dat nimic, pentru că nu pot să calculez în minte în condiţii de stress, aşa că m-am riscat:

– Deci, până la urmă, are amândouă caietele: unul în dulap şi unul în ghiozdan.

– Acum da, dar unde e celălalt în care i-am început eu literele?!

Am tras aer adânc în piept, am numărat repede până la cincimiişaptesutepatruzecişidoi şi am explicat, uimită de calmul meu:

– Nu mai există alt caiet, eu i-am pus două caiete: unul  dintre ele nu mai e în ghiozdan de două săptămâni, iar în cel din ghiozdan nu aţi scris nimic până acum.

– Eu am scris în fiecare zi la toată lumea.

– …

– Să-i verifici temele!

– A venit cu ceva nefăcut, în afară de caietul ăsta despre care nu ştim ce-a păţit?

– Aaaaaa, nu, nu, dar pe viitor.

– Îi verific, îi corectez, nu vine cu tema nevăzută de mine.

Dau să-mi iau rămas bun, când realizez că…

– Stau numai cu gura pe el, îşi pierde mereu câte ceva, nu e atent, se fâţâie, visează. Şi are nişte reacţii din astea…: la desen, azi, i-am spus că e urât ce a făcut şi a vrut să-şi rupă foaia. I-am spus să nu şi-o rupă, că trebuie să îi dau notă pe ea. La matematică merge bine, îi place. Şi văd că şi scrie, parcă, mai frumos. Nu mai e chiar aşa de groaznic.

O sabie laser pe al cărei mâner se înşiruiau frumos inscripţionate literele „May the Force be with you” apăru de nicăieri în mâna mea dreaptă şi Regina de Cupă strigă de undeva, din fundul curţii şcolii: „Off with her head!”.

***

– Mami, de ce nu mi-ai zis că ai pierdut un caiet?

– …

– Zi-mi, ca să ştiu.

– …

– De ce n-ai dat caietul să-ţi înceapă doamna, în el, tema?

– Că mi-a fost frică să nu râdă colegii, că e de fete caietul ăla.

Coperta roz cu prinţese a caietului mi-a apărut cu brutalitate în faţa ochilor, făcându-mă să înţeleg toată discuţia cu doamna înfoiată şi să mă întreb ce-o fi fost în capul meu când i-am pus copilului în ghiozdan aşa ceva.

– Ai dreptate, îl schimbăm. De ce n-ai zis, că îl schimbam până acum. Nu e bine să nu-i dai doamnei caietul, că rămâi în urmă.

A răsuflat uşurat, de parcă un pietroi imens i s-a luat de pe suflet. Am vrut să-i dau lui sabia laser, s-o aibă la îndemână, dar m-am gândit că e prea mic.

– Auzi, îi zic, tu ştii că mie îmi place tot ce faci tu.

– Da.

– De ce ai vrut să rupi desenul?

– Că a zis doamna că e urât şi aşa a zis şi anul trecut de ăla cu copăcelul şi era fain.

– Da, dar tu ştii că mie mi-a plăcut şi ăla de anul trecut cu copăcelul şi sigur îmi place şi ăsta. Să nu mai rupi desenele, că mie îmi plac şi le păstrez.

– Parcă am o pisică în stomac, aşa lucruri frumoase spui.

– Auzi, dar de ce i-ai spus doamnei că a fost o greşeală? Ce ai vrut să spui, care a fost greşeala?

– Am vrut să-i spun că a greşit Primăria şi a pus caiete de fete în ghiozdane de băieţi, dar m-am gândit că n-o să înţeleagă şi nu i-am mai spus.

Am scos sabia laser, l-am numit cavaler, i-am înmânat-o şi i-am dat binecuvântarea mea. Data viitoare când Primăria pregăteşte ghiozdanele pentru cei de-a-ntâia, să aibă grijă să nu mai încurce caietele.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s