Frunze

Îngeri

Mormintele aşteptau împietrite. Nu triste, doar liniştite. Florile puse de mama cu o săptămână înainte erau încă acolo. Roz. De fiecare dată când îmi spune mama că a fost la cimitir, îmi vine să o întreb: „şi ce mai face tata?”. Soarele mângâia blând în ziua aia, nu muşca. Era de Halloween, tocmai aflasem de dimineaţă că un club din Bucureşti a luat foc şi au murit o grămadă, 27. „Doamne…”, mi-am spus. Apoi am aflat că erau adolescenţi, tineri. Lumea s-a împărţit în două. O parte le-a pus etichetă: satanişti, pentru că erau rockeri. Cealaltă parte a început să-i plângă şi să se revolte.

Moartea e atât de finală!…

„Aş merge până la cimitir mâine”. Mi-era dor de tata, mă trezisem aproape plângând. N-am mai aşteptat până a doua zi, am mers atunci, de Halloween. Soarele mângâia, nu muşca, iar T a întrebat, privind cele două morminte, unde e tataie. I-am indicat unul dintre ele, s-a uitat cu luare-aminte la piatra rece şi a zis încet, ca pentru sine: „bietul de el…”. „Tataie e sus, la îngeri, e un înger”, i-am spus. T avea aproape cinci ani când a murit tata. Acum are şapte şi cred că şi-a dat seama că îngerii n-au trup.

Soarele mângâia, nu muşca, în ziua aia. Mai mulţi îngeri s-au desprins de trupurile lor şi s-au dus spre cer. Era atâta lumină! Moartea mă îngrozeşte, dar cimitirele îmi par locuri liniştite. Îngerii fără trup coboară pe lespezi de morminte şi tac.

Reclame