Bunica şi prinţesa din regatul de pe pervaz

untitled

Cafeaua aşteaptă, aburind, în ceştile alb-gri cu flori albastre, pe care le am de la bunica.

În dulapul mare, vopsit în alb, din bucătăria imaculată, miroase a curat, a cafea şi a încă ceva. În cutia de tablă cu imagini colorate sunt cuburi de zahăr. Ceştile de cafea alb-gri cu flori albastre stau aliniate în vitrina cu geamuri încrustate ale aceluiaşi dulap, printre pahare bombate, cu buline galbene.

Cafeaua aşteaptă, aburind, în ceştile alb-gri cu flori albastre.

Ceaiul înmiresmează tainic pervazul lat, acoperit cu o pătură groasă. Ninge. Geamurile aburite sunt acoperite de o lume din forme decupate din şerveţele de masă. Bunica e undeva, în lumea ei. Două lumi coexistă în aceeaşi bucătărie imaculată, cu dulap mare, vopsit în alb, în care e o cutie de tablă plină cu cuburi de zahăr. Cel mai dulce zahăr, pentru cea mai dulce singurătate. În dulap miroase a curat, a cafea şi a încă ceva.

Cafeaua aşteaptă, aburind, în ceştile alb-gri.

Soba cu plită duduie în aşteptarea aluatului frământat în linişte de bunica. Are un şorţ înflorat peste rochia simplă, şi mânecile suflecate. Uneori oftează, aproape suspinând, dar nu e durere în oftatul ei, ci un fel de împăcare. Suspină, frământă, lasă la dospit, coace. Pe colţul dulapului, pasărea din lemn care bea apă stă nemişcată.

Cafeaua aşteaptă, aburind, în ceşti.

Perdeaua albă delimitează regatul ce se întinde cât e pervazul de lung şi de lat, de lumea bunicii. Prinţesa ia ceaiul singură, pe pătura groasă ce acoperă întreg regatul, şi priveşte în zare, la oraşul alb din şerveţele de masă, construit, la porunca ei, de minţile şi mâinile dibace ale celor mai renumiţi arhitecţi şi constructori. Turnuri de toate mărimile sunt legate între ele prin poduri largi, pe care se plimbă doamne cu umbrele de dantelă şi domni cu pălării înalte. În lumea bunicii miroase a pâine.

Cafeaua aşteaptă, aburind.

Bunica întinde mâna spre pasărea de lemn care bea apă şi o atinge uşor, cu degetul arătător. Pasărea începe să bea apă, scoţând un sunet mic, ritmat. Prinţesa dă năvalnic la o parte perdeaua albă, se uită cu ochi mari la pasărea din lemn şi râde, râde.

Ninge.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s