Zâna care cânta la trompetă

untitled

O zână stătea pe marginea unui balcon şi cânta la trompetă. Cânta ca pentru sine, fără s-o deranjeze că balconul era în reparaţii capitale şi din el ieşeau numai ţepi, de parcă era un arici. Îi era bine aici, putea privi oamenii ce-şi treceau drumul prin frumoasa piaţă, fără să-i deranjeze. Zâna fusese sculptată de un artist şi adusă aici, pe marginea balconului ţepos, ca să vegheze piaţa, să îndeplinească dorinţe mici şi să cânte la trompetă. Dorinţele mici nu erau mai puţin importante decât dorinţele mari, ci doar mai uşor de îndeplinit. Nu era nevoie decât de o privire aruncată fie şi în treacăt zânei, pentru ca imediat un gând liniştit să alerge spre o minte obosită sau o clipă de răgaz să se cuibărească între ore întregi de agitaţie. Puţini dintre cei care treceau pe sub balconul zânei ridicau, însă, privirea. Cei mai mulţi nici nu ştiau că e acolo, aşa cum nu ştiau nici ce culoare au dalele de piatră pe care călcau, deoarece nu auzeau şi nu vedeau nimic în jurul lor. Zâna îşi dădu, în curând, seama că majoritatea oamenilor ce treceau prin frumoasa piaţă aveau sufletul surd şi orb. O întristă această constatare, însă îşi dădu în continuare silinţa să-şi împlinească menirea.

Zânei îi plăceau, în special, dimineţile, pentru că atunci era cu inima plină de speranţă. Dar dimineţile se transformau în amiezi, iar amiezile în seri ce treceau fără ca nimeni să îşi ridice privirea spre ea. Într-o bună zi, pe când cânta fără tragere de inimă, zâna observă un omuleţ privind-o siderat. O dorinţă mică scânteie în pieptul zânei, iar bunicul scoase din buzunar o acadea învelită în celofan roşu şi i-o întinse micuţului. Acest lucru o bucură din cale-afară pe zână, astfel că îşi petrecu toată noaptea gândindu-se că tot ce avea de făcut era să cânte un pic mai tare: oamenii o vor auzi, îşi vor ridica privirile spre ea, iar ea le va putea îndeplini dorinţe mici. Se ştie că acest lucru era esenţial pentru zâna care cânta la trompetă, deoarece zânele se sting dacă nu îşi pot împlini menirea.

Zâna îşi acordă trompeta şi porni cântec vesel dis-de-dimineaţă. Piaţa era încă goală la ora aceea, dar raze limpezi de soare începuseră să inunde pieziş dalele de piatră şi zidurile caselor vechi. Primul om apăru de după un colţ şi trecu surd, cu privirea în pământ, pe sub balconul zânei. Trompeta îşi rostogoli în continuare notele în piaţa goală. Un grup de fete vesele şi gălăgioase umplu liniştea şi trecu ca o părere. Zâna înteţi cântecul până spre seară, când obosi şi se simţi invizibilă. Îşi dori să fi fost pusă undeva, în calea oamenilor, ca aceştia să o vadă, deşi nici aşa nu era sigură că n-ar fi fost ocolită, aşa cum omul ăla care venea acum în direcţia ei ocolea tomberonul de gunoi fără ca măcar să se uite la el.

Trecură zile după zile fără ca nimeni să fi ridicat privirea spre zâna care se stingea cântând la trompetă. Era slăbită, ameţită, gata să cadă de pe marginea balconului ţepos. Un om aplecat de spate, cu păr alb şi baston noduros se opri pentru câteva secunde sub balcon, îşi duse mâna pâlnie la ureche părând că aude ceva, apoi îşi târşâi mai departe picioarele. Trompeta zânei scoase un sunet stins şi prelung, ca o jale, apoi tăcu.

***

Un muncitor în salopetă albastră căra pe scări o statuetă ce întruchipa o zână care cânta la trompetă. O dăduse jos de pe marginea balconului de la etajul întâi al clădirii şi trebuia să o urce în camionul ce aştepta în faţa intrării. Tare mi-aş dori ca zâna asta să prindă viaţă, să meargă singură, că tare-i grea, îşi spuse omul cu tărie, privind zâna cu condescendenţă.

Reclame

6 gânduri despre &8222;Zâna care cânta la trompetă&8221;

  1. „Dorinţele mici nu erau mai puţin importante decât dorinţele mari, ci doar mai uşor de împlinit.”

    Așa e. Frumos.
    Țepii aceia arată într-adevăr grotesc. Eu însă am porumbei pe balcon, iar balconul arată…altfel.

      • Prin Olanda am văzut că nu se folosesc țepii pentru a ține porumbeii la distanță, ci un uliu de plastic pus pe marginea balconului, ca sperietoare. Ce-i drept, ”urmele” porumbeilor dau serios de lucru. Mie nu-mi vine să-i alung.

        • Știu cum e, eu i-am lăsat să facă și pui, într-un an, în balconul meu. Și-au făcut cuib într-o geantă mare și veche ce zăcea pe acolo, au făcut două ouă din care au ieșit doi zgribuliți blonzi și nu i-am deranjat până ce nu i-au învățat să zboare. Au plecat singuri când a fost timpul, apoi am închis pentru renovare. Acum vin doar în vizită.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s