Balta şi pantofii roşii, de lac, cu barete

dance

Ploaia îşi luase o pauză de respiro, aşa că am profitat şi am fugit să iau pâine. Venise maşina cu franzele calde şi de-abia aşteptam să mă duc să mă aşez la coada care deja ieşea din gangul ce adăpostea alimentara. Aveam cinci ani, iar franzela caldă era una dintre delicatesele cu care mă îndopam pe drumul dintre tejghea şi apartamentul nostru de la etajul cinci al blocului de lângă magazinul alimentar, scara a doua, astfel că, în loc de o franzelă caldă, îi duceam mamei o jumătate de franzelă caldă. Coada era deja mare, după cum spuneam, şi groasă cam de doi-trei oameni. Eu am nimerit între doi oameni mari care îmi făceau umbră, aşa că m-am dat mai hacana, unde am descoperit o baltă mare, proaspăt făcută drept în mijlocul străzii de ploaia care luase pauză. Aveam pantofi roşii, de lac, cu barete, în picioare, ştrampi albi, croşetaţi, şi o rochiţă tot albă, tricotată. Eram o minunăţie de fetiţă pe care mama, mare fan al culorii albe, insista să o îmbrace din cap până-n picioare în culoarea amintită, cu toate că ştia exact că fie-sa e un băieţoi. Şi un purcel. M-am uitat preţ de câteva minute în balta lucioasă, în care se reflecta frumos cerul cu nori cu tot, apoi am constatat că norii au plecat din baltă şi că nu mai am ce vedea. Am întins, timid şi cu grijă, un picior frumos încălţat şi am testat cu vârful pantofului adâncimea bălţii. Hm, nici prea-prea, nici foarte-foarte. Mi-a trecut prin cap că n-am voie să calc în bălţi, dar am uitat repede, de vreme ce în două secunde testam adâncurile cu vârful celuilalt pantof. Coada înainta agale, lume cu franzelă caldă în braţe trecea sadic pe lângă mine, alungându-mi gândul de la balta proaspătă, un soare anemic ieşise de sub nişte nori, făcând apa să strălucească şi mai abitir. Îmi îndreptam atenţia când la baltă, când la mireasma caldă a franzelelor, cărora le simţeam gustul şi moliciunea din priviri. După circa un sfert de oră, am constatat că stăteam cu spatele la coadă, deoarece balta rămăsese în urmă, iar eu trebuia să o supraveghez. Nu ştiu de ce, pur şi simplu trebuia. M-am întors cu faţa, dar gândul mi-a rămas în baltă. Pantofi roşii de lac, franzelă caldă, baltă în care, totuşi, s-ar putea să nu mă ud aşa tare, pantofi roşii de lac, ştrampi albi, uite ce frumos luceşte balta, franzelă, gang, foame?, nu se mai vede balta, sper să nu dispară până mă întorc, pantofi roşii…

– Două franzele, vă rog! am strigat de jos, întinzând mâna cu banii până sus, la mâna ce se zărea deasupra tejghelei.

Următorul lucru pe care mi-l amintesc e că tropăiam în balta proaspătă, când cu un picior, când cu celălalt, când cu amândouă deodată, cu gura plină de franzelă caldă, pe care o ţineam sub braţul stâng şi din care rupeam bucăţi pufoase cu mâna dreaptă. Fleoşc, fleoşc, fleoşc! Tropăiam şi mâncam, mâncam şi tropăiam. Raiul pe Pământ! Ştrampii albi, pistruiaţi până la rochiţa de deasupra genunchilor cu noroi din balta proaspătă ce nu dispăruse până la întoarcerea mea, musteau în pantofii roşii, de lac, cu barete. Fleoşc, fleoşc, fleoşc!

Jumătate de franzelă mai târziu, poate un pic mai mult, ca străfulgerată de un gând sumbru, am ridicat privirea spre etajul cinci al blocului de lângă magazinul alimentar, scara a doua: mama mă privea exasperată din balcon. Ar fi vrut să strige la mine, sunt sigură. Ar fi urlat, dar ea nu urla niciodată. Nu se cădea să urli în general, darămite de la etajul cinci. Aşa că mă privea cum tropăi vârtos, când cu un picior, când cu celălalt, când cu amândouă, cu pantofii roşii, de lac, cu barete, îmbrăcată în alb din cap până în picioare, în balta proaspătă. Am abandonat totul, pe loc, simţindu-mă pe jumătate vinovată. Doar pe jumătate. N-am înţeles niciodată de ce insista să mă îmbrace în alb, doar ştia exact că sunt un băieţoi. Şi un purcel.

 

Reclame

7 gânduri despre &8222;Balta şi pantofii roşii, de lac, cu barete&8221;

  1. Eu am ras citind ce ai scris, a mea mama avea aceeasi manie cu imbracatul in alb si eu uram acest lucru.La fel cum uram fustitele si rochitele pe care mi le dadea si eu nu puteam sa stau comod pe jos :-).Ce vremuri faine am trait noi ca si copii.Off, chiar ca ai trezit nostalgii !

      • La mine albul a intrat in dizgratii ( nici acum nu-mi place sa ma imbrac in alb ) tocmai pentru ca mama se criza cand veneam ca un purcel.E adevarat insa ca si conditiile in care spalau atunci hainele erau vitrege, cu apa rece si detergent nasol.

    • Şi eu am avut nişte flash-uri când l-am văzut pe fi’-miu sărind ca apucatul într-o baltă :D. Recunosc, am vrut să strig la el să iasă de acolo, dar m-a buşit râsul când mi-am dat seama că e leit mama lui 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s