Septembrie

7scunrpnrt.jpg

Septembrie, 1980. Ziua exactă nu o mai știu și nici nu e atât de important. Dimineața era însorită, mama – proaspăt coafată, tata – în Africa, Mozambic. Își dorea atât de mult să vadă lumea, încât, cum s-a ivit ocazia, a acceptat pe loc o lună în Mozambic, la un târg de tractoare. A făcut escală la Viena și Atena, una la dus, una la întors, așa că, în afară de negresele care făceau pipi din mers în Mozambic, a văzut și Praterul, și Parteonul.

Septembrie, 2016. Știu și ziua exactă, dar nu este atât de important. Dimineața era însorită, copilul – netuns și îmbrăcat frumos, tata – în Rai. I-a plăcut atât de mult să călătorească, încât nu i-a mai ajuns Pământul și s-a dus în locuri mai pitorești. N-a făcut escală nicăieri, s-a dus direct, era curios cum se văd Praterul și Parteonul de acolo.

Septembrie, 1980. În mână țineam un buchet de garoafe, lung aproape până la pământ și eram mândră că merg, în sfârșit, la școală. Aveam cel mai ciudat ghiozdan care se găsea în magazine, pentru că mamei i-au plăcut întotdeauna lucrurile ciudate, care făceau omul să nu se simtă în largul lui. Pe vremea aceea, însă, eram sigură pe mine, așa că nu m-a deranjat atât de tare. Dacă ei îi plăcea…

Septembrie, 2016. În drum spre școală, am intrat la o florărie unde florăreasa face niște buchete minunate. Avea și gata făcute, dar nouă ne-au plăcut niște flori ca niște bulgări de zăpadă, pe care doamna înăvățătoare oricum nu le va observa din maldărul de flori pe care îl va primi. Ghiozdan nu aveam, pentru că mama care am devenit hotărâse că avem timp să cumpărăm unul nou imediat după festivitate.

Septembrie, 1980. În careul mare, plin de copii, părinți și tovarășe corect îmbrăcate, era zarvă mare. Unii se bucurau că se revăd, alții nu, dar toți erau gălăgioși și veseli. M-am uitat siderată, toată festivitatea de deschidere a anului școlar 1980-1981, la nasul Luanei Nan, din care ieșea o bubă gigantică. Fusese operată cu câteva zile înainte și nu apucase să se vindece, astfel că amintirea mea cea mai vie din acea zi a rămas nasul ei. N-am trecut-o, totuși, cu vederea pe tovarășa învățătoare. Mi s-a părut blândă. Avea voce caldă și păr lung, lucruri suficiente ca să stau liniștită în privința ei. Îmi făceam, totuși, griji, pentru nasul Luanei.

Septembrie, 2016. În careul mare, plin de copii, părinți și doamne dichisite, era zarvă mare. Unii se bucurau că se revăd, alții nu, dar toți erau gălăgioși. M-am uitat siderată, toată festivitatea de deschidere a anului școlar 2016-2017, la rochiile, machiajul, poșetele și coafurile de nuntă ale mamelor din jur. Doamna învățătoare își făcuse o culoare nouă la păr, ceva vulpe-alergată-și-prinsă-de-câini, iar bronzul ei trăda o lungă ședere pe un litoral fandosit și îndepărtat, la all-inclusive, lucruri suficiente ca să îmi fac griji în continuare în privința ei. M-am liniștit, totuși, când am auzit o mamă a unei fetițe din clasa a doua întrebând neliniștită o altă mamă a altei fetițe, tot din clasa a doua: și, te-ai gândit ce faci din clasa a cincea?

Septembrie, 1980. După festivitate, am pornit încolonați doi câte doi spre corpul vechi al școlii, câteva sute de metri mai în josul străzii. Clădirea era veche, iar curtea mică era înconjurată de un gard de beton. În clasă, băncile grele din lemn ne așteptau înghesuite. Eram aproape cincizeci. Tovarășa învățătoare a strigat câteva nume și le-a explicat că trebuie să se mute la școala 24, pentru că nu era loc în clasă. Am rămas patruzeci și doi sau patruzeci și trei. Din banca din fața mea, o fetiță mică-mică, cu cozi lungi, groase, împletite și două funde mari și albe la capătul lor, îmi zâmbea știrb.

Septembrie, 2016. Din clasa a cincea mergem la Miami, bitch! mi-am zis în sinea mea, gândindu-mă cu nostalgie la ghiozdanul ciudat, la nasul Luanei Nan, la tata care a lipsit de la festivitatea de deschidere a anului școlar 1980-1981 și la vocea blândă a Otiliei mele. Țignalul vulpii alergate de câini m-a trezit din reverie și ne-a trimis spre clasa luminoasă, spațioasă, cu bănci noi, pe care învățământul românesc reformat se va lăfăi într-o bună zi. Din banca din fața copilului meu netuns și fără ghiozdan, nu zâmbea nimeni.

Reclame

4 gânduri despre &8222;Septembrie&8221;

  1. Daca noi parintii iubitori si constienti,vom cultiva autenticele valori în mintea copiilor nostri,generatia urmatoare,s-ar putea produce o schimbare al sistemului raului universal,provocat de tehnologia informatica,a virtualului,de care majoritatea copiilor sunt dependenti,pierzându-si valorile comportamentului natural,real,devenind un fel de entitati lipsite de sentimentele IUBIRII simple,naturale,o noua specie ‘mutantnti genetici’ sau cyber-copii si ciber-oameni închisi într-un ciber- sistem… (Matrix) închis.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s