Acest montagne-russe care este viața Violetei

Violeta stă posomorâtă sub claia de păr jumătate încă aranjată de la nunta la care a fost sâmbătă, jumătate aranjată de somnul adânc în care a căzut azi-noapte, în jurul orelor 23:43.

Părul Violetei indică, ca de obicei, ziua săptămânii. Azi e miercuri, fiindcă smocurile rebele de pe partea aranjată de somn arată cu îndârjire Vestul, așa cum stă pe scaun, cu spatele la fereastra largă prin care se văd, în depărtare, munții. Dar ei nu îi pasă nici de păr, nici de munți, pe primul purtându-l cu aceeași naturalețe cu care îi ignoră pe cei din urmă. Îi pasă, în schimb, că atât ea, cât și soțul ei sunt balonați și stricați la stomac de vreo săptămână, deși mănâncă sănătos dimineața, înainte să plece la muncă și seara, când ajung acasă. Peste zi, din păcate, doar sandwich-uri. Ea, cel puțin, se simte ca o blasfemie și crede că nici soțul ei nu e departe, pentru că aseară nu a lăsat-o să îl mângâie pe burtă. A anunțat-o, în schimb, solemn, că el nu mai mănâncă chiftele. Cele douăsprezece pe care le-a mâncat când a ajuns mai repede de la serviciu, deși puține, nu i-au căzut bine. Nu-i nimic, i-a spus Violeta împăciuitoare, în timp ce stomacul ei se cerea în același timp hrănit și golit, le dăm la câini, câte una pe zi la fiecare, până le terminăm. Că doar câinii nu-s oameni, să mănânce după pofta inimii. Acestea fiind zise, soțul Violetei s-a retras în „tipografie”, locul unde „tipărește” pălinca cu care anul trecut a luat locul I la un important concurs de țuici, și-a pus într-un pahar fin, luat din vitrină, circa două degete și l-a dat pe gât, simțind cum digestia începe să se producă natural. Apoi, în mare grabă, ca fulgerat de un fulger, a părăsit „tipografia”, amintindu-și.

Violeta făcea pe intelectuala în bucătărie, când el a anunțat-o dramatic: dragă, i-a spus, azi m-am gândit să te las pe tine să faci focul în cameră, că dacă mă trimite cu munca pe undeva, tu pe cine chemi să-ți facă focul? Și i-a ținut o întreagă teoremă, mirat că Violeta nu se grăbește să se apuce de exersat.

După un timp în care omul aproape că și-a pierdut răbdarea și a mai făcut două drumuri la „tipografie”, Violeta a binevoit, în sfârșit, să urce în cameră. Căldura făcută de soțul grijuliu a luat-o plăcut prin surprindere, dar nu s-a grăbit să-i sară fericită în brațe, așa cum a văzut ea prin filme că fac femeile de carieră cărora li se face câte o surpriză, ci a preferat să facă pe semirupista, punând la cale un plan. Apoi, când soțul era pe cale pentru a doua oară pe ziua de ieri să-și piardă răbdarea, Violeta a coborât tăcută. Ei? a iscodit-o el. Eeeeeeeeei, i-a răspuns Violeta cu zâmbetul ei cel mai larg și ochii cei mai sclipitori, am un îngeraș care mă iubește și mi-a făcut focul.

S-au îmbrățișat apoi cu grijă, să nu-și preseze stomacurile și s-au sărutat suav, din vârful buzelor.

Violetei îi priește măritișul, precum zilei de miercuri îi priește o cafea mare, neagră și aburindă. Practic, sunt făcute unele pentru altele, atât ziua de miercuri pentru cafea, cât și Violeta pentru măritiș.

Soțul Violetei a început încet-încet să se obișnuiască cu superioritatea soției sale, deși, de multe ori, și-ar dori ca ea să înțeleagă adevărul absolut că femeia e femeie, iar bărbatul, bărbat. Dar lungul drum pe care l-au parcurs până acum, deși a fost scurt, l-a învățat multe. Își amintește ca ieri cum a fost totul, și totul a fost frumos. La fel își amintește și Violeta primul fior al dragostei lor, prima discuție despre cununia religioasă, prima amenințare cu plecatul înapoi, acasă. Dulci amintiri. Dar acum trebuie să le lase un pic deoparte și să se grăbească: indigestia nu doarme.

Reclame

10 gânduri despre &8222;Acest montagne-russe care este viața Violetei&8221;

    • Nu, e doar o Violetă care își face upload în creierul meu, fără voința mea, în fiecare zi lucrătoare și din când în când, când nu mai e loc pe hard, trebuie să o downloadez. Un fel de virus, ceva… 🙂

          • În principiu nu-mi displac nici micii, nici berea, doar că de obicei se fac foarte prost. Ultimii mici buni pe care i-am mâncat au fost făcuți de taică-meu după vechea rețetă de la Carul cu bere (dar am băut vin). Poate-l provoc la o nouă încercare 🙂

          • Aaaa, nici mie. Doar că, cu gândul la mici și bere, se uită de Sumedru, de îngerașul care aprinde focul în camera Violetei și de alte lucruri. Vă dați seama ce se întâmpla dacă se abătea și Violeta prin „tipografie” înainte să meargă în cameră? Își mai dădea ea seama că în cameră e cald? 😉
            Succes! Micii tatălui dumneavoastră par delicioși.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s