Frunze

Gigel și săgeata frântă

robin-hood-costume

Într-o zi ca oricare alta, mai spre sfârșitul săptămânii, joi, să zicem, Gigel din clasa a doua visa cuminte, în banca lui. Scăderile cu sute și cu trecere peste ordin se perindau în afara lui, când pe tabla neagră, sub forma unor semne neînțelese, când pe la urechile lui, sub forma unor cuvinte abstracte, împinse cu putere de vocea din fața clasei spre băncuțele verzi. Gigel nu era deranjat de acest lucru, caii sălbatici din mintea lui puteau fi îmblânziți de viteji care îi încălecau din fugă și în prezența scăderilor cu sute și cu trecere peste ordin. Se pare, însă, că posesoarei vocii care împingea cuvintele spre băncuțele verzi nu-i convenea visul lui Gigel, așa că aruncă spre el o tiradă de cuvinte, ca niște săgeți pornite simultan din același arc:

– Gigel, ai zece pagini de dictare drept pedeapsă că nu ești atent!

Cum Gigel nu avea sabie laser și era mai haiduc de felul lui, prinse cu mâna goală o săgeată, o rupse în două și, cu privirea ațintită în ochii posesoarei vocii, rosti răspicat:

– Eu mă mut la altă școală!

Acestea fiind zise, Gigel visă în continuare tot restul orei, dar nu la caii sălbatici, cum v-ați fi așteptat, ci la un plan în urma căruia, dacă-i reușea, copiii de clasa a doua ar avea voie, fără să fie pedepsiți, să fie uneori neatenți, alteori un pic obosiți sau pur și simplu, furați de imaginație, atunci când în jurul lor rulează filme plictisitoare. Când sosi pauza, Gigel se duse ață la toți cei pe care îi știa nemulțumiți de dominația țipătoare a vocii din fața clasei, și-i întrebă direct, pe fiecare:

– Nu te muți și tu la altă școală?

Nu știu exact câte răspunsuri pozitive și câte negative a primit, dar înclin să cred că cele mai multe au fost pozitive, deoarece primele cuvinte rostite de vocea din fața clasei la începutul orei următoare au fost:

– Gigel, de data asta te iert de cele zece pagini.

foto

Reclame