Neorânduirea firească a lucrurilor

Poezie despre tine

Ți-am spus în cel puțin o mie de cuvinte,
chiar dinainte să te fi iubit,
că începând din ziua fără minte,
soarele-a prins a răsări subit.

Și ți-am mai spus, dar nu m-ai auzit,
că luna stă-ntr-un colț de cercevea,
ba uneori chiar pe vreun cer spuzit,
uitându-se chiorâș după perdea.

Ce să mai spun de stele, dragul meu,
ele sunt toate numai o mirare
că eu și tu, că tu și eu, că eu
te-am dibuit în lumea asta mare

Și-n loc să strig din fund de suflet ars:
„la naiba cu iubirea voastră crasă!”,
îmi fac culcuș în sufletul tău cald
și-ți tac intravenos când pleci de-acasă.

Reclame