poeziile scrise în gând
pe câte o margine zdrențuită
de emisferă dreaptă
sunt cele mai albastre poezii
care au existat vreodată:
din cauza lor,
luna e un corp ceresc contondent,
ce înjunghie pe la spate
somnul,
soarele răsare hâtru,
spoind cu poleială kitschoasă
dureri absurde,
iar tu-
tu ești un univers paralel
în care m-am aruncat atunci
când mersul înainte mi se părea anost,
închipuindu-mi că în adâncu-ți
o să-mi găsesc
leacul.
Reclame
„iar tu-
tu ești un univers paralel
în care m-am aruncat atunci
când mersul înainte mi se părea anost… ”
– Partea aceasta mi-a plăcut enorm!
Toată lucrarea transmite niște vibrații minunate!
Mulțumesc mult!
Albastrul ăsta…
Periculoasă culoare: când veselă, când tristă, când frumoasă, când urâtă.
O frumoasă Săptămână luminată !
Mulțumesc la fel!
Mi-a picurat albastru poezia ta. Mi-a plăcut mult, a venit la fix, să-mi clătesc sufletul.
Păcat că uităm poeziile astea scrise în gând 🙂
Mulțumesc mult, Potecuță!
Mersul înainte prin aceasta „vale”,
E periculos ,plin de gropi pe cale.
În aceasta viata, pe acest pamânt
Nu avem repere, fara Duhul Sfânt !
Paște cu lumină, Iosif!
„când mersul înainte mi se părea anost”
mi-a plăcut cel mai mult
Uneori chiar e anost.
Mulțumesc frumos!