Un domn nu prea bătrân de la scara vecină

am venit

Primul mort pe care l-am văzut a fost un domn nu prea bătrân de la scara vecină. Balconul nostru de la bucătărie s-a dovedit a avea cele mai bune locuri pentru spectacolul funerar care s-a desfășurat jos în ziua aceea.

am văzut

Au uitat să pună capacul la sicriu, iar eu nu știam că ies tocmai atunci și îl așteptam pe Dănuț să stăm la taclale. Dănuț era cu mine în clasă, dar asta nu ne împiedica să fim cei mai buni prieteni. La 12, când ajungeam acasă, ne schimbam de uniforme, ne prefăceam că mâncăm ceva și ne întâlneam: eu în balconul de la bucătărie, el la geamul camerei părinților lui. Balconul meu de la bucătărie făcea unghi de nouăzeci de grade cu geamul camerei părinților lui.

și am plecat

Când au ieșit, a fost prea târziu să mă retrag. Rămăsesem încremenită, privind cu stupoare, groază și curiozitate chipul vinețiu al mortului. Când mi-am dat seama că n-o să mai dorm curând din cauza a ceea ce văzusem, am fugit în casă. În ziua aia n-am mai ieșit în balcon. N-am vorbit niciodată cu nimeni despre asta, de parcă făcusem un lucru rău. Parcă o auzeam pe mama certându-mă: tu nu știi că nu e voie să vezi morti? Nu știam.

niciodată n-am rămas

Pe băiatul mortului îl chema Cristi și era cu câțiva ani mai mare ca mine. Nu știu cu câți. Era un băiat frumos. După moartea tatălui său, am început să-l ocolesc. De câte ori îl vedeam, schimbam direcția, să nu mă întâlnesc cu el, să nu trebuiască să-l salut sau să-i vorbesc. Mă gândeam că nici nu poate vorbi, așa că fugeam de durerea lui.

suficient

Sau de a mea. Să-l pierd pe tata mi se părea cel mai groaznic lucru.

să înțeleg

Între timp, au mai murit și alți oameni, însă eu nu am mai văzut niciunul. Cu toate astea, unii m-au întristat din auzite, mai ales cei tineri, copiii. Copiii n-ar trebui să moară niciodată.

că mai întâi trebuie să plec

Apoi a plecat tata. Într-o zi de vară, poate cea mai frumoasă zi de vară, cu cer înalt și galben și lumină aurie cum nu mai văzusem niciodată.

pentru a putea vedea

De câte ori mă uit în jos de la balconul bucătăriei, îl văd pe tatăl lui Cristi, primul mort pe care l-am văzut vreodată. Pe Cristi nu l-am mai văzut de mult. Nici pe Dănuț. Doar pe tatăl lui Cristi îl văd de câte ori mă uit în jos de la balconul bucătăriei. Zilele trecute am auzit că a murit și tatăl lui Dănuț, tocmai când începusem să cred că oamenii sunt nemuritori.

ce am venit

Dar oamenii chiar sunt nemuritori. Când ai văzut ultima dată un mort adevărat? Un mort pe care să nu-l plângă nimeni, pe care să nu-l vadă nimeni? Un mort despre care să nu audă nimeni? Un mort care să nu aștepte pe nimeni și la care să nu vrea nimeni să se ducă atunci când o fi timpul? Aproape niciodată.

să văd

Reclame

7 gânduri despre &8222;Un domn nu prea bătrân de la scara vecină&8221;

  1. Venim,vedem,plecam grabiti
    Într-un sistem incert,înselator,nesigur.
    Urmam directia trasata de parinti
    Condusi de aparente si traind ambiguu.

    Nu avem timp sa întelegem scopul
    Calatoriei noastre-n spatiu si în timp.
    Inconstienti,nu observam potopul,
    Ce îl parcurge omul,creat din apa si pamânt.

    Plecarea este certa pentru fiecare,
    Din cei nascuti vreodata în asta lume.
    Dar câti cunosc unde vor merge,oare,
    Trecând prin moarte-n noua dimensiune?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s