Patinele

Stăteam în mijlocul camerei mici a vară-mii, pe jos, pe covor, și probam niște patine. Vară-mea plângea tare, iar unchiu-meu îi tot spunea pe un ton autoritar să tacă. Eu nu voiam să probez patinele din cauză că vară-mea plângea, dar tata era jos, pe covor, lângă mine și se chinuia să îmi îndese gheata albă în piciorul stâng. Dacă îmi venea în stângul, îmi venea cu siguranță și în dreptul. Vară-mea plângea cu jale mare și îi zicea lui taică-său că sunt patinele ei, să nu le dea. Unchiu-meu îi spunea pe un ton autoritar să tacă. Vară-mea iubea patinajul artistic, știa să facă piruete, sărituri și tot felul de alte chestii pe gheață. Odată, când eram bolnavă și stăteam în pat, am văzut-o la televizor, mi-a arătat-o bunică-mea, cred că era la un concurs. Cum să rămână un copil care iubește patinajul artistic fără patinele lui? Era normal să plângă, mai ales că nu știa că îi vor lua altele, că alea îi rămăseseră mici, știa doar că taică-său îi dă patinele, iar ea nu va mai avea cu ce să patineze poate niciodată. Iar niciodată, atunci când ai șapte ani, e un timp foarte lung. Îi simțeam durerea cu atâta putere, că eram gata-gata să încep să plâng și eu. Aș fi vrut să îi spun lui unchiu-meu că nu vreau patinele, dar îmi era frică de el și de vocea lui autoritară. Știam că e foarte aspru, că o ceartă groaznic pe vară-mea și dacă ia un nouă, că e un perfecționist din cuvântul căruia nu e bine să ieși și cu care nu poți discuta. M-am uitat disperată la tata. Aș fi vrut să-i zică el lui unchiu-meu că nu vrem patinele, dar părea că nu aude și nu vede ce se întâmplă în jurul lui. Se muncea să-mi bage gheata stângă în picior și atât. Vară-mea nu se putea opri din plâns. La un moment dat, când a văzut că nu o ascultă nimeni, iar gheata era gata să intre, s-a agățat de pantalonii lui taică-său, implorând cu ochii plini de lacrimi în ochii lui. Într-o fracțiune de secundă, unchiu-meu și-a smuls pantalonii din mâinile ei și i-a fript o palmă peste față cu toată puterea. Vară-mea a amuțit pe loc și, cu ochii mari de uimire, și-a acoperit obrazul lovit cu amândouă mâinile.

– Nu i-s bune, Fane, i-s mici și ei, a zis tata înciudat, scoțând din piciorul meu stâng gheata care tocmai intrase și se potrivise perfect. M-am uitat la el mirată; el se uita la vară-mea cu privirea cu care s-a uitat la mine în ziua în care, printr-o crăpătură lăsată din greșeală la vedere, mi-a văzut urletul, treizeci și ceva de ani mai târziu.

Reclame

8 gânduri despre &8222;Patinele&8221;

  1. Uneori,poate chiar în majoritatea cazurilor, „Parintele” nu este Tata autentic,ci doar un justitiar cu un rationament rigid,rece,un legalist,drept,nemilos,lipsit de autenticele valori ale iubirii empatice,absolute,neconditionate sacrificatoare,incapabili de a coborâ de pe piedestalul de adult autoritar si a se raporta la sentimentele micutilor inocenti.
    ” Adevarat va spun ca,daca nu va veti întoarce la Dumnezeu si nu va veti face ca niste copilasi,cu nici un chip nu veti intra în Împaratia cerurilor.De aceea,oricine se va smeri ca acest copilas va fi cel mai mare în Împaratia cerurilor.Si oricine va primi un copilas ca acesta în Numele Meu ma primeste pe Mine.”
    Un Week end superb,Suflet drag !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s