Memento

Sălciile plângeau înșirate pe marginea drumului, ca niște bocitoare profesioniste. Dacă ar fi avut cămăși, sigur ar fi sărit pe ele, așa, însă, nu le băga nimeni în seamă. Dar ele plângeau, pe de o parte pentru că nu aveau altceva de făcut, pe de altă parte, pentru că ăsta le era numele. Într-o noapte, pe când plângeau mai cu foc, vântul le-a suflat prin plete:

uităăăăăăăăă

și a plecat mai departe. Sălciile au tăcut preț de trei fracțiuni de secundă și s-au gândit nedumerite: ce să uite? Și pentru că n-au găsit nimic de uitat, au plâns mai departe. Ăstimp, ploaia își strângea ghem ofurile în nori mari, ursuzi și gri. Aduna of cu of și le îndesa în câte-un nor, până nu mai era loc. Când a umplut toți norii și pe cer n-a mai fost petic de albastru, ploaia a început să-i scuture așa de tare, că ofurile au început să cadă torente, șfichiuind bietele sălcii ca niște biciuri, ca niște limbi de șerpi ce șuierau haotic:

cine crezi că ești cinecrezicăești CINE CREZI CĂ EȘTI cineeeee creeeeeezi că eeeeeești

Au răpăit așa ceasuri întregi, până când sălciile n-au mai știut cine sunt sau de ce plâng și au început să plângă și mai tare. Și cum plângeau ele așa, cu pletele lungi aproape până la pământ, au auzit de undeva, de jos, un susur mărunt, subpământean, totuși ferm, aproape poruncitor:

amintește-ți!

Își recunoscură pe loc rădăcinile ce se înfigeau tot mai adânc, căutând seva. De atâta plâns, uitaseră cu totul ce e viața. Se opriră și ascultară atente: în jurul lor, murmure de voci. O mână se întinse și rupse câteva ramuri dintr-una din ele. Salcia vru să protesteze, să înceapă să plângă, să se jelească, dar văzu cu uimire cum ramurile ei erau împletite într-o coroniță și puse peste pletele negre și lungi ale unei femei ce râse în soare, cu ochii închiși, apoi fugi și se privi în luciul unei ferestre, întrebându-se amuzată, cu voce tare, fără să știe că o aude cineva:

cine ești, de fapt?

Reclame

6 gânduri despre &8222;Memento&8221;

  1. Superb articol si interesant. Citindu-l,mi-a revenit în minte raspunsul lui Dumnezeu dat lui Moise,mentionat în a doa carte a lui,Exodul din cele cinci care alcatuesc „…Eu sunt Cel ce sunt ” si ” Cel ce se numeste Eu sunt,m-a trimis la voi.” Verbul existentei atemporale este A Fi,conjugat la un Timp,Mai Mult Ca Perfect,Absolut,Atemporal… 🙂
    https://biblia.resursecrestine.ro/exodul/3

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s