Croitoreasa

dimineața a dat buzna pe străduța îngustă
și s-a oprit în fața atelierului de croitorie,
a doua casă pe dreapta:
cea gri
cu obloane albe,
și poartă roșie;
a deschis poarta,
a intrat în curte
și a bătut în ușă.
croitoreasa și-a pus ochelarii pe nas
și metrul de croitorie la gât,
a descuiat ușa albă de lemn
cu cheia mare de fier,
a îndreptat plăcuța agățată sub streașină,
pe care scria
cu litere elegante:
croitorie și reparații
și a poftit-o înăuntru.
dimineața a mângâiat blând toate obiectele din cameră
și s-a așezat pe scaunul croitoresei;
croitoreasa a deschis larg fereastra
și a zâmbit dimineții;
o rază de soare s-a aruncat pieziș înăuntru
și s-a așezat de-a latul mașinii de cusut,
ce-și sfârșea somnul într-un colț,
întinzându-și agale pedala,
scuturându-și mosorul de ață liliachie
rămas de la cusătura de ieri,
deschizându-și și închizându-și sertărașele
ca un om care se caută prin buzunare
după ceva demult uitat.
croitoreasa a șters-o ușor de praf,
a uns-o pe la încheieturi
să se dezmorțească,
a luat din pernuța de ace cinci-șase bolduri
prinzându-le cu colțul gurii
și,
înainte să schimbe mosorul,
a întrebat dimineața
ce aștepta nerăbdătoare:
– ce destin croim azi?

Reclame

13 gânduri despre &8222;Croitoreasa&8221;

  1. Stimată poezioară, Ți-am adus o surioară, Să nu fiu succint pe larg, O aștern aici cu drag:

    Să țesem frumos

    În firul vieții de se-abate și un ac,
    Se pot coase zile de mâine pe măsură,
    Chiar dacă scuza se înfățișează-n frac,
    Pe dinăuntrul ei se desfășoară o încurcătură;
    Căci de prin profunzimi reiese-adevărata lucrătură.

    Cu vârful ascuțit al unui simț curat,
    Drumul cel bun îndată se croiește,
    Din inimoasele străpungeri se leagă apă de uscat,
    Durerea ziditoare înnoiește.

    Poate că haina ne vorbește de căldură
    Și nicidecum de cum am vrea să fim priviți,
    De-acea adevărată lucrătură
    Care ne ține drepți și când ne-ncovoiem de osteniți.

    Dar acul știe o-nvățătură veche:
    Nodul la capăt își arată rostul.
    Și neîndoindu-se nicicând de adevăr,
    A priceput că ascultarea e recunoștință,
    Deși are o singură ureche.

    PS:
    De îmi vei îngădui, grabnic o voi răspândi,
    Fiindcă următoarea stație e un strop de inspirație
    Ce-a pornit chiar de la tine călare pe patru nasturi cu alură de patine.
    Așa că-ți voi cere voie, ca s-o pot trimite-n lume,
    Mulțumind cum se cuvine pentru conținut și nume.

  2. Nu mă gândeam la întrebarea asta deşi ne-ai obişnuit cu cele mai frumoase surprize în textele tale. Hm, oare şi la o comandă de destin se iau măsuri la talie? Sau e cu „cât putem duce”?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s