Neorânduirea firească a lucrurilor

Croitoreasa

dimineața a dat buzna pe străduța îngustă
și s-a oprit în fața atelierului de croitorie,
a doua casă pe dreapta:
cea gri
cu obloane albe,
și poartă roșie;
a deschis poarta,
a intrat în curte
și a bătut în ușă.
croitoreasa și-a pus ochelarii pe nas
și metrul de croitorie la gât,
a descuiat ușa albă de lemn
cu cheia mare de fier,
a îndreptat plăcuța agățată sub streașină,
pe care scria
cu litere elegante:
croitorie și reparații
și a poftit-o înăuntru.
dimineața a mângâiat blând toate obiectele din cameră
și s-a așezat pe scaunul croitoresei;
croitoreasa a deschis larg fereastra
și a zâmbit dimineții;
o rază de soare s-a aruncat pieziș înăuntru
și s-a așezat de-a latul mașinii de cusut,
ce-și sfârșea somnul într-un colț,
întinzându-și agale pedala,
scuturându-și mosorul de ață liliachie
rămas de la cusătura de ieri,
deschizându-și și închizându-și sertărașele
ca un om care se caută prin buzunare
după ceva demult uitat.
croitoreasa a șters-o ușor de praf,
a uns-o pe la încheieturi
să se dezmorțească,
a luat din pernuța de ace cinci-șase bolduri
prinzându-le cu colțul gurii
și,
înainte să schimbe mosorul,
a întrebat dimineața
ce aștepta nerăbdătoare:
– ce destin croim azi?

Reclame