Neorânduirea firească a lucrurilor

Adevăr

încă nu pot să scriu despre toamnă
deși orașul e tivit cu frunze moarte
și de sub unghii îmi ies cuvinte-cocori
ce-mi tulbură liniștea adevărului absolut
al nonexistenței
va trebui să aștept până ce soarele
îmi va răsări din stomac
și lumea mă va arăta cu degetul
întocmai ca atunci când m-am suit în pod
și m-am uitat pe gaura cheii
în iad
ei nu știu că înainte de orice
trebuie să simți cu vârful limbii
gustul aspru al umbrei de cerber
scăpat pe potecile raiului
să distingi în vacarmul afonic al timpului
bătaia disperată a aripii de înger
deasupra flăcărilor arzând întru mântuire
și să zărești cu coada ochiului
adâncimea beznei primordiale
din care s-au întrupat iubirile
durerile
și anotimpurile
abia atunci voi putea să scriu
fără să mă mint
despre toamnă

Reclame