Neorânduirea firească a lucrurilor

Octombrie în toi

Era o toamnă blândă, octombrie în toi,
În toată lumea, parcă, mai rămăsesem noi
Și ceva frunze prinse în dansul de apoi.
Era o toamnă caldă, parcă era-ntr-o joi.

O salcie și-o doamnă ce semănau leit
(Doar că în capul doamnei nu te urcai voit)
Stăteau de strajă, sure, ca stânca de granit,
Și pe aleea-ngustă se circula grăbit.

Bătrâna doamnă bună ne-ntâmpina zâmbind,
În salcie, trei vrăbii se învrăjbeau, hulind,
– Octombrie e încă frumos în ăst oraș!
Și salcia își plânse o frunză de necaz.

Toți tații din vecini făceau în beci festin
Cu struguri negri-n teasc, cu râsete și vin;
Nevestele, prin case, purtau discuții lungi
Despre copii, situații, dulcețuri, fuste-n dungi.

Copii eram doar noi și-ncă vreo doi mai mici,
Ce căutau în toamnă vara ca un arici
Cu țepii scoși de-acum, cu ceață și cu fum.
Din salcie, un dor mi se va face scrum.

Reclame