Sentință

Prin primăvara lui 2014, am pus anxietate peste anxietate și atac de panică lângă atac de panică și am construit un gard. Înalt. Așa mi-a spus psihologul la care mergeam, așa am făcut. Gardul acesta avea ca scop să o țină pe mama la locul ei. O perioadă a ținut-o, devenise chiar furioasă, îi părea rău că a fost de acord să merg la psiholog, de parcă fără acordul ei n-aș fi mers. Apoi, în stilul caracteristic, a sărit gardul. Prin 2016, cred. Nu că n-ar mai fi avut tentative și înainte.

– Ce faci, mamă, în curtea mea, iar? Nu vezi că am construit un gard? De ce sari gardul?

– A, da? Nu l-am văzut, nu văd prea bine cu ochelarii ăștia, că-s de citit. Și sunt așa de singură și de bolnavă, de-abia mă mișc, amețesc, mă dor toate, ce m-aș face fără tine?

– Bine, hai, stai aici și fii morocănoasă, nemulțumită și falsă, numai să nu-ți fie rău.

Și în timp ce ea se strofoca din toate puterile să mă vâre la loc în șablonul meu și să-și arate nemulțumirea pentru halul în care am ieșit, deși am fost crescută impecabil, eu am făcut-o înger. Din ăla bun, cu aripi.

– Sper că n-am fost un copil chiar așa rău, m-am trezit vorbind într-o zi, fiind în permanentă nevoie de validare, pe când ea îmi povestea pentru a mai multa oară, ca să nu uit, cum m-a luat de la orfelinat.

– A, nu. Păi și dacă ai fi fost copilul nostru, tot ai fi făcut probleme. Așa fac copiii, probleme.

Validată fiind, precum un bilet de autobuz, o declar inadecvată. Și dacă ar fi fost mama mea, tot așa ar fi fost, așadar mă absolv de orice vină.

Reclame

22 de gânduri despre &8222;Sentință&8221;

  1. Zeci de ani s-au ridicat în jurul meu, nu garduri, ci ziduri din beton armat, dar dragostea neconditionata, pe toate, absolut le-a demolat. Acum lucrez doar în constructii, lucrez la drumuri si cai de acces, spre inimile înrobite, poteci de dragoste eu tes ! 🙂
    Fii binecuvântata, draga Ana !

  2. Pe mine m a ajutat mult când am inteles că părinții sunt oameni care l a vremea lor copii fiind au suferit la fel.
    Mai totdeauna cu forţa l i s a imprimat un model de comportament de la părinții lor şi de la societate. Din generaţie în generaţie dãm mai departe aceste modele până se naşte în familie acel copil care are puterea să spună stop! Nu dau mai departe cenuşa doar focul viu. Şi se apucă de curăţenie. Am mai aflat că dacă nu fac curat, copiii mei vor trebui să preia problemele nerezolvate de mine. Ceea ce mi a dat forţa şi curajul să nu mă dau bătută.

  3. Eu, cam de cind avea „Piratul” vreo 5 ani, i-am cerut iertare ori de cite ori realizam ca atitudinea-mi sarise calul. Chestie pe care parintii mei n-au adoptat-o vreodata. Si sa stii ca a functionat perfect. Atit in privinta lui cit si a mea. Ma simteam descatusat de acea parere de rau care ma apasa si cel mai important, se pare ca si el isi reevalua atitudinea. „nu-i nimic tata, a fost si vina mea” 😉

    • Păi da, și eu fac la fel cu copiii mei, dar părinții mei nu cred au considerat că mi-au greșit mie vreodată cu ceva. Tata pentru că așa a fost învățat, mama din convingere. Și așa va fi mereu. Nu am fost și nici nu vom fi vreodată pe picior de egalitate din punctul lor de vedere.

  4. Eu, cam de cind avea „Piratul” vreo 5 ani, i-am cerut iertare ori de cite ori realizam ca atitudinea-mi sarise calul. Chestie pe care parintii mei n-au adoptat-o vreodata. Si sa stii ca a functionat perfect. Atit in privinta lui cit si a mea. Ma simteam descatusat de acea parere de rau care ma apasa si cel mai important, se pare ca si el isi reevalua atitudinea. „nu-i nimic tata, a fost si vina mea” 😉

  5. Se pare sau mi se pare ca asta-i un subiect de care nu vrei sau nu poti sa scapi. Nu am trecut printr-o astfel de experienta, dar nici nu mi-as fi dorit. Citit de unul ca mine, din afara gardului, pare trist. In interior probabil ca nu era doar trist, era si dureros.
    Stiu intr-o masura oarecare ce-a fost si mai stiu, tot intr-o masura oarecare, ce este si consider, asa, de capul meu, ca esti de apreciat. O spun nu pentru a te flata sau a te face sa te simti bine, ci pentru ca asta gindesc.

    • Papa, știu că nu spui ce nu crezi, așa că îți mulțumesc cu lacrimi în ochi pentru cuvintele astea.
      Încerc să scap, de-aia le scriu, dar se pare că e un proces lung, dacă nu interminabil.

      • Nu stiu, cum spuneam, dar logica si ceva experienta de viata-mi spune ca daca ai copii, poti trece mai usor peste un trecutul nu tocmai placut de adus aminte. Copiii te ancoreaza-n prezent si de aceea cred ca asta ar fi remediul. Nu stiu sau nu mai stiu daca tu ai sau nu, copii, dar eu asta cred.

        • Am copii, și ai dreptate în privința lor, dar ceea ce se petrece cu mama e tot în prezent. Și oricâți ani ai avea, când vine mă-ta și îți spune din astea sau doar ți le transmite prin atitudinea ei, tot rău te simți.

          • Asa e. Mai am si eu mama si au fost nu putine momentele cind am iesit din casa ca sa spun ce as fi regretat mai tirziu. Dar inteleg. E virsta care nu-i iarta. Nici pe ei, nici pe noi. Tot ce pot spera e sa fiu putin diferit in relatia cu fiu-meu, desi ma surprind adesea calcind pe urmele parintilor 😉

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s