Dochia

Dochia-ngână-n miez de noapte
un cântec lin și insonor,
pe coapsele neprihănite
îi stăruie timid un dor.

Cojoacele-s de mult pierdute
în geana ierbii, la izvor,
prin venele albastre-i curge
un roșu fir de mărțișor.

Legenda spune că-i bătrână,
dar ce știu ei e-nșelător,
să aibă inima-mpietrită
e doar un vis năucitor.

Dochia urlă-n miez de noapte
un cântec lin și insonor,
în raza Lunii strălucește
o limbă de argint, ușor.

Sfârșitul iernii e aproape,
neaua se va topi priór,
iar primăvara, ce-i va pierde
urma prin gândul florilor,

I-a prins de mâinile-nghețate
un roșu fir de mărțișor,
în amintirea altei zile
de martie amăgitor.

Reclame