Neorânduirea firească a lucrurilor

Dar tu, dimineață?

Dar tu, dimineață,
cu ochii de ceață,
cu soarele-ți dalb,
ascuns într-un fald,
cu gustu-ți de iarbă,
la gât cu-a ta salbă
de păsări-surori
și gâze-nurori,
a zilelor poartă,
a nopților șoaptă,
a zorilor zbor,
a serilor dor,
ce vrei de la mine,
ce doine blajine
îmi cânți la urechi
de-alungi draci-perechi,
de ce-mi ții tu calea
și-mi cureți cărarea
din noapte spre zi,
din vis înspre gri,
din gri înspre alb,
din alb înspre soare
de zâmbet-apare
și-apoi te topești
în miezuri firești?

Reclame