Inspectorul

Inspectorul privea încruntat, prin ochelarii sobri cu ramă neagră, hârtiile din faţa lui. De cealaltă parte a mesei, într-un fotoliu mare de culoarea cafelei cu lapte, stătea cam într-o rână un urs polar de pluş. Părea plictisit aşa cum îl fixa pe inspector cu ochi de mărgele negre şi un fel de zâmbet voios întipărit pe faţa de urs. Inspectorul îl văzuse când intrase, dar îl ignorase cu desăvârşire, până când, simţindu-se fixat, începu să-i arunce priviri scurte şi din ce în ce mai intrigate la intervale regulate de timp. Ursului păreau că i se ridică colţurile gurii cu fiecare privire a inspectorului, fapt care începu să-l enerveze cumplit pe acesta din urmă. Venise să controleze actele din ultimul an ale unei mari fabrici de jucării şi nu putea fi perturbat în activitatea sa de un urs, fie el şi de pluş. Îşi întoarse scaunul astfel încât să nu mai fie cu faţa spre urs şi continuă să răsfoiască dosarele stufoase. Toate păreau la locul lor, când deodată surprinse cu coada ochiului o mişcare. Întoarse privirea spre locul cu pricina şi văzu plin de uimire cum ursul polar din fotoliul mare de culoarea cafelei cu lapte îi întinde tacticos o cafea cu lapte într-o ceşcuţă delicată, din porţelan alb, pe o farfurioară aşijderea, ce păreau că fac parte din serviciul de cafea al mamei sale.

– Mulţumesc, bâigui inspectorul, dar nu beau cafeaua cu lapte. Luă, totuşi, farfurioara cu ceşcuţa din laba ursului şi le puse pe masă, apoi, scuturând din cap ca să-şi alunge senzaţia de aiureală ce-l cuprinse, îşi continuă inspecţia.

Ursul păru nemulţumit, aşa că se ridică din fotoliu şi se aşeză pe un colţ de birou, picior peste picior. Inspectorul încercă din răsputeri să nu-şi ridice privirea şi chiar reuşi preţ de vreo trei secunde, apoi sări în picioare, strigând:

– Este inadmisibil! Aşa ceva nu se face, aşa ceva înseamnă obstrucţionarea activităţii unui organ de control şi voi amenda acest comportament!

– Chill, man, zise ursul aşezându-se mai bine pe colţul mesei şi sorbind graţios din cafeaua cu lapte pe care inspectorul o refuzase. Do your thing…

Inspectorul îl privi cu un fel de groază amestecată cu o uimire de nedescris: ursul nici măcar nu vorbea româneşte, ceea ce făcea comportamentul lui cu atât mai inacceptabil. Îi trecu, chiar, prin cap să ursul era doar un costum în care se ascundea cineva, ca să-i distragă atenţia de la neregulile pe care urma să le găsească, aşa că începu să se holbeze înadins la toate cusăturile, îmbinările şi posibilele fermoare ale ursului, dar nu găsi nimic care să-i confirme bănuiala. Se aşeză la loc pe scaun şi încercă să se concentreze la acte. Ursul începu să fredoneze încet un cântec. Inspectorul se foi pe scaun, stânjenit. Ursul continuă să fredoneze, nestânjenit. Inspectorul îşi notă în agendă câteva lucruri, apoi, întorcându-se spre dosarul cu acte, dădu peste cafeaua cu lapte care zbură cu tot cu farfurioară şi ceşcuţă, împrăştiindu-se şi spărgându-se pe podea. Inspectorul tresări speriat, în timp ce ursul continuă să cânte.

– De ajuns! strigă din nou inspectorul, sărind din nou în picioare.

Ursul tăcu, îndreptându-şi mărgelele negre spre el, însă cântecul continuă în mintea inspectorului, ca şi când ursul l-ar fi fredonat în continuare. Pe masă, în locul din care zburase cafeaua cu lapte cu tot cu farfurioară şi ceşcuţă, o altă cafea cu lapte într-o ceşcuţă albă de porţelan, aşezată pe o farfurioară aşijderea, aştepta înspumată. Inspectorul îşi luă capul în mâini, încercând să-şi pună ordine în gânduri, dar cântecul fredonat mai înainte de urs îi cânta acum în cap cu glasul mamei sale. Cu coada ochiului surprinse din nou o mişcare. Îşi îndreptă privirea spre locul cu pricina şi văzu cum mama sa, cu o mătură şi un făraş în mână, strângea cioburile de pe jos. Se uită cu stupoare la ursul care nu se mişcase de pe colţul lui de birou, apoi ţâşni pe uşă afară. Inima îi bătea să-i spargă pieptul şi broboane mari de sudoare îi acoperiră fruntea. Se opri într-o toaletă, se spălă cu apă rece pe faţă şi îşi privi în oglindă chipul livid. Încercă să se liniştească şi ieşi în holul larg. Privi în stânga şi în dreapta. Niciun zgomot nu venea de nicăieri, ca şi când clădirea ar fi fost goală. Deschise o uşă la întâmplare, încercând să găsească pe cineva, să se scuze că a intervenit ceva şi să plece de acolo. În încăpere, de pe un colţ de masă, ursul polar de pluş îi indică cu o mișcare a capului biroul de alături. Inspectorul închise uşa şi o deschise pe următoarea. Pe colţul mesei, acelaşi urs polar de pluş îi indică cu o mișcare a capului biroul de alături. Inspectorul privi holul ce părea dintr-o dată nesfârşit şi o luă la fugă de-a lungul lui. Alergă preţ de un minut, până când în faţa lui apăru brusc o uşă ce părea că sfârşeşte holul. Dădu buzna pe ea şi nimeri în vechea cameră de oaspeţi din apartamentul în care copilărise. În cameră era semiîntuneric, dar el distingea clar conturul mobilelor de odinioară. Pe fotoliul de lângă fereastră stătea cineva, însă inspectorul nu reuşi să distingă cine. Dădu să iasă din cameră, când vocea mamei sale îl apostrofă:

– Uite ce ai făcut, dacă nu eşti atent!

Inspectorul se opri încercând să străpungă semiîntunericul cu privirea. Ursul îl bătu pe umăr și îi făcu semn să tacă. Inspectorul amuți și se dădu câțiva pași înapoi. De undeva, de jos, se auzi un țipăt ascuțit, însoțit de un pufăit. Inspectorul se uită într-acolo, se aplecă și ridică un trenuleț de lemn ce țiuia și pufăia nervos din toate încheieturile.

– Mama ta are dreptate, chiar nu ești atent deloc. Am fost jucăria ta preferată și acum mă calci în picioare, se jeli trenulețul.

Inspectorul scăpă trenulețul din mână, îngrozit, și vru să fugă, însă ușa pe care intrase dispăruse ca prin farmec. Privi spre locul unde părea să fie fereastra, dar și acesta părea zidit. Totuși, pe undeva intra un strop de lumină, de vreme ce distingea, cât de cât, ceva. Se apropie de fotoliul din care se auzise vocea mamei sale și miji ochii, să vadă mai bine. Ursul polar de pluș stătea în fotoliu, picior peste picior, tricotând de zor.

– Come on, man, have a cigar, îi spuse, indicându-i cu o mișcare a capului ceva de pe măsuța de alături.

– Nu fumez, răspunse inspectorul.

– A glass of wine, maybe? insistă ursul.

– Nu beau, răspunse inspectorul.

– You don’t smoke, you don’t drink, you’re nothing, spuse ursul dezamăgit.

Inspectorul privi roată prin încăpere, încercând să găsească o ieșire. De pe canapeaua din fundul camerei se auzi un foșnet. Miji ochii într-acolo. Un domn încerca din răsputeri să deschidă fermoarul rochiei mamei sale.

– Nu te uita așa, îl apostrofă mama. Tatăl tău a plecat și nu se mai întoarce. Sunt și eu om, trebuie să trăiesc.

Își simțea gura uscată. Aerul devenise de nerespirat. Începu să se clatine pe picioare. Mama sa se ridică de pe canapea și deschise larg fereastra ce până atunci păruse zidită. O lumină albă pătrunse violent în încăpere, orbindu-l. Își puse mâna streașină la ochi și o văzu pe mama lui urcându-se pe pervazul ferestrei. Vru să se repeadă într-acolo, dar nu se putu mișca. Vru să strige, dar din gât nu ieși niciun sunet. Femeia stătu câteva clipe pe pervaz, nemișcată, apoi își desfăcu brațele și plonjă în gol. Inspectorul tresări violent și, cu un icnet scurt, se ridică în șezut. Era nădușit și inima îi bătea nebunește. Întinse mâna și își luă ochelarii de pe noptieră. Și-i puse la ochi și privi în jur. Ceasul de pe noptieră arăta ora 05:47. Afară se luminase deja.

– Chill, man, își șopti, a fost doar un vis.

Se ridică din pat, își făcu o cafea neagră și își deschise agenda electronică. Ridică uimit din sprâncene. La ora nouă trebuia să ajungă în capătul celălalt al orașului, chiar pe strada unde locuise cu mama lui, până pe la 9 ani. Avea de controlat actele din ultimul an ale unei fabrici de jucării. Nu mai fusese acolo de atunci, dar știa că toate casele și blocurile vechi din zonă fuseseră demolate pentru a se construi o mare platformă industrială. Privi îngrozit spre trenulețul de lemn ce fusese jucăria lui preferată în copilărie și care acum trona, ornamental, pe o etajeră. Reușise să-l ia cu el atunci când fusese dus la orfelinat, după sinuciderea mamei lui.

Reclame

4 gânduri despre &8222;Inspectorul&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s