Vecinul de la parter

Vecinul de la parter
s-a născut
în colbul uliței
unui sat
din nordul țării
și avea o mașină roșie cu care nu umbla
aproape niciodată,
dar pe care o îngrijea
și o iubea
ca pe ochii din cap,
o nevastă minionă,
care spăla rufe
și le usca
în uscătoria blocului,
și două fete
măritate.
Vecinul de la parter
se trezea dimineața
devreme,
ca orice pensionar
care se respectă,
și deschidea larg fereastra,
din cadrul căreia saluta toți vecinii
care ieșeau
din bloc
și gonea toate pisicile negre sau altminteri
care treceau
pe acolo,
apoi se îmbrăca
în albastru
și se așeza pe banca
roșie
din stația de autobuz,
părând că așteaptă
ceva.
La amiază dispărea subit
în apartamentul lui
de la parter,
unde lua prânzul
pregătit de nevasta minionă,
care spăla rufe
și le usca
în uscătoria blocului,
iar spre seară,
dădea ture repezi prin cartier,
vorbind tare,
cu cine se oprea să-l asculte,
despre politică,
prețul benzinei
și viață.
Vecinul de la parter
avea vocea gâjâită,
mersul țeapăn și îndoit de la mijloc
și impresia că e cineva.
Într-o bună zi,
cam pe neașteptate,
vecinul de la parter și-a luat nevasta minionă,
care spăla rufe
și le usca
în uscătoria blocului,
și mașina roșie cu care nu umbla
aproape niciodată,
dar pe care o îngrijea
și o iubea
ca pe ochii din cap,
și s-a dus
să moară,
la fel cum s-a și născut,
în colbul uliței
unui sat
din nordul țării.

Reclame

4 gânduri despre &8222;Vecinul de la parter&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s