Iertarea

Știam că nu mă iubea. Singurul lui vis era să plece în Legiunea Străină. Și prietena mea cea mai bună. Dar visul ăsta era irealizabil, pentru că ea nu-l voia, așa că îi rămăsese un singur vis. Și eu.

Eu, atunci, eram subțiratică, deșirată și nedeslușită. Nu prea aveai ce înțelege din mine. Dar l-am iubit fără nicio speranță, așa cum se iubește la optsprezece ani. Eram colegi de liceu. Uneori chiuleam de la ore și ne ascundeam să fumăm pe o bancă, în fața unui bloc de lângă liceu. Mă ținea în brațe și-mi spunea lucruri nemaiauzite. Nici nu era greu, până atunci nu auzisem prea multe și le credeam pe toate. Alteori fugeam acasă, unde nu era nimeni, și ne iubeam în timp ce ne făceam temele la mate. Când era cineva acasă, ne plimbam prin pădure sau pe străzi, aiurea. A fost primul care mi-a desenat o viitoare lume posibilă. Din minciuni era desenată, dar chiar și așa, era frumoasă. Avea grijă să-și deseneze de fiecare dată și câte o portiță de scăpare, pe care eu n-o vedeam. A durat un anotimp întreg iubirea noastră: o jumătate de primăvară și o jumătate de vară. Apoi a plecat fără un cuvânt și eu am rămas nedumerită, până când l-am uitat, așa cum uiți un pulover cândva preferat. El, însă, nu m-a uitat pe mine. Și, mai ales, nu s-a uitat pe el, cel de atunci, de aceea s-a bucurat când i-am spus în glumă că l-am iertat de mult. De fapt, nu l-am iertat, căci ce-ar fi fost de iertat?

Reclame

2 gânduri despre &8222;Iertarea&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s