Năluca

Am realizat ce fac doar în momentul în care doamna de la poștă a lipit stickerul cu cod de bare pe plicul meu. Inima mi s-a făcut mică și a rămas așa. Sufletul mi s-a umplut de speranță și de un strop de teamă. În plic e un bilet de tren și o scrisoare scrisă de mână, pe o foaie de hârtie albă, în care explic biletul de tren. Pe plic, adresa unei femei necunoscute, o nălucă ce mă bântuie ceas de ceas, al cărei nume l-am furat, l-am ascuns, iar acum îl port aici și care, în câteva zile, ar putea deveni o femeie în carne și oase, cu ochi, păr, zâmbet, riduri, mâini, inimă și regrete. În egală măsură, însă, poate rămâne o nălucă. O voce, acum mult timp, în receptorul telefonului și, mai ales, un imens și ireparabil regret. Al meu, de data asta. Dar nu am avut de ales.

Reclame