Neorânduirea firească a lucrurilor

oglindă

ai cuvintele albastre, azi,
și un petic de viață ți se desprinde
de pe încheietura mâinii,
acolo unde-ți pulsează anii
în care n-ai știut decât
să ai răbdare.
și ești frumoasă.
și sunt frumoasă! îmi răspunde
privirea hulpavă cu care îți cotrobăi
prin suflet,
căutându-mă:
uite, ai dinții ca ai mei
și gropița din obraz,
părul,
dar mai ales inima
și visul
și dorul
și bucuria,
și ești frumoasă.

și sunt frumoasă…

cum n-am fost nicicând.

Reclame