dumnezeu

dumnezeul meu are cel puțin
două rânduri de haine:
unul în care nu doarme
și unul în care stă treaz,
doi ochi mari
cu care nu vede
departe,
o barbă deasă
și lungă
care îl încurcă
la mers,
un stilou fountain pen
cu care scrie poemele triste
pe care le găsesc
dimineața
sub pernă
și o grijă nemăsurată
la detalii.
dumnezeul meu e bun ca o dimineață de sâmbătă,
pe la ora 5,
când afară e încă întuneric,
iar în casă miroase a somn
și a dragoste,
e puțin impulsiv,
puțin caustic,
puțin visător,
puțin egoist
și foarte,
foarte puțin
ateu.
dumnezeului meu nu îi plac pozele
cu el,
pentru că oamenii nu-i înțeleg
deloc
esența,
îi fac barba prea scurtă sau ochii
prea mici,
îi fac mâini,
picioare
și haine pe care nu le-a purtat
niciodată.
dumnezeul meu mă lasă să beau
rece,
să mănânc mult,
să aștept în ploaie ore în șir,
să mint,
să vând la negru cd-uri cu filme
piratate,
să mă alint,
să îl ignor.
dumnezeului meu îi place sympathy
for the devil
și suferă în secret de tanatofobie,
lasă îngerii de capul lor
și nu se răzbună niciodată,
nu se ceartă și
nu se mânie.
dumnezeul meu,
uneori,
se așează în vârful turlei de lemn de peste drum,
se uită cu ochii lui mari,
cu care nu vede
departe,
și râde.

Reclame