Milk

NU cumpăr LAPTE! Așa stătea scris, amenințător, cu cariocă roșie, pe o foaie de hârtie lipită pe geam. Și așa era. De câte ori cumpăra lapte, ceva ca un blestem se abătea asupra ei și îi trebuiau câteva luni bune să se pună laolaltă. Așa că, într-o bună zi, nervoasă foc, luase o cariocă roșie, pe care nici nu știa de unde o avea prin casă, și scrisese cu litere de-o șchioapă: NU cumpăr LAPTE! Poate așa, lucrurile se vor liniști, în sfârșit, și niciun lăptar nu va mai îndrăzni să sune la poarta ei.

Prima dată când cumpărase lapte de la un lăptar ambulant fusese pe vremea când avea nici mai mult, nici mai puțin de nouăsprezece ani. Era singură în casă, bunica ei, cu care locuia, fiind plecată prin vecini, ori la piață, ori cine știe pe unde. Deschisese poarta și se trezise față în față cu un flăcău vlăjgan, ciufulit, cu un zâmbet larg pe față, care, în loc de lapte, îi dăduse de gândit. S-a întors cu laptele o oră mai târziu, când bunică-sa încă nu se întorsese acasă, și toată tărășenia se repetase: priviri fierbinți, sărutări dezlănțuite, haine zburând prin micul hol de la intrare. De data asta, lăsase și laptele: din partea casei, zâmbise larg și plecase. Se întorsese o săptămână mai târziu, apoi săptămâna următoare și tot așa, timp de vreo trei-patru luni, pentru că laptele devenise un aliment important în casa lor. Faptul că lăptarul se nimerea, întâmplător, numai când bunica era plecată de acasă, nu avea nicio importanță: bătrâna era mulțumită, laptele era bun, iar banii pe care îi lăsa nepoată-sii pentru a-l cumpăra nu erau mulți, dar nici puțini, astfel că fata își cumpăra din ei tot felul de podoabe.

Într-o zi, însă, după ce cumpărase lapte, fata însoțise lăptarul până la poartă și îl petrecuse cu privirea până când dispăruse într-o curte vecină. Închisese, fericită, poarta, doar pentru a o deschide jumătate de oră mai târziu și a-l vedea pe flăcău ieșind la fel de ciufulit cum îl știa și cu același zâmbet larg pe față, din curtea în care intrase cu o jumătate de oră înainte. În urma lui, fata ce locuia în acea casă îl petrecuse cu privirea până când dispăruse într-o altă curte vecină, unde, cu totul și cu totul întâmplător, locuia, împreună cu părinții care erau plecați la serviciu la acea oră, o altă fată.

Vărsase lacrimi amare fata noastră și, în loc de lapte, băuse o sticlă întreagă de vișinată, astfel că bunică-sa o găsise într-o stare semi-conștientă, bolborosind ceva despre lapte stricat, curve și hoți de inimi. Zăcuse la pat, bolnavă, vreo două săptămâni, timp în care din casa lor dispăruse cu desăvârșire laptele.

Lucrurile păreau să se fi liniștit când, într-o bună zi, fata se trezise că îi era greață, iar nouă luni mai târziu născuse o fată. Fata crescuse cu lapte cumpărat de la magazin, nu atât de gustos ca cel de casă, dar mult mai sănătos, până într-o zi, pe când aceasta avea nici mai mult, nici mai puțin de nouăsprezece ani, era singură acasă, iar la poartă sunase un lăptar ambulant. Prin nu se știe ce ironie a sorții, povestea se repetase cu lux de amănunte, astfel că fata fetei noastre născuse, nouă luni mai târziu, o fată. Fata noastră își luase, furioasă și prevăzătoare, fiica și nepoata și se mutaseră, tustrele, în altă casă, pe altă stradă, în alt oraș, departe de locul blestemat.

Nouăsprezece ani mai târziu, pe când fata fetei fetei noastre era singură acasă, la poartă sunase cineva. Fata deschisese și se trezise față în față cu o altă fată, bine făcută, rumenă în obraji, cu cozi groase, împletite, căzându-i grele pe umeri, care o întrebase, suav, dacă vrea să cumpere lapte. Când fata noastră, acum în etate, se întorsese acasă și găsise în holul mic, de la intrare, haine aruncate de-a valma, luase, furioasă, o cariocă roșie, pe care nici nu știa de unde o avea prin casă, și scrisese cu litere de-o șchioapă: NU cumpăr LAPTE!