Thirst

A închis ușa în urma ei și și-a dat basmaua neagră jos de pe cap, lăsând-o să cadă. Basmaua a fâlfâit, catifelată și franjurată, ca aripa unui corb și s-a așezat, cuminte, pe marginea unui scaun. Apoi s-a așezat și ea, sură, pe același scaun. Sură și oarbă, cu mâinile albe și reci pe masa goală. Din ziua aia, de când a lăsat în urmă crucile de lemn înfipte în pământul reavăn și s-a întors acasă, n-a mai văzut nimic. Ce-ar mai fi fost de văzut? Nu mai era nimeni. Nici bărbat, nici copil. Nici măcar ea. Auzea când și când strigăte în curte, la poartă.

– Mitruțăăăăă…

Dar le lăsa acolo. Nu avea putere să se ducă să le aducă în casă. Era sură, oarbă și moale precum fâlfâirea aripii unui corb. Într-un rând, a intrat cineva în casă, a strâns-o în brațe și a plecat. Sau poate n-a plecat, poate e încă acolo, poate că toți sunt acolo, poate doar ea a plecat. Nu știa. Nu mai știa nimic. Își lăsase tot în sicriele alea două și se întorsese acasă. Îi spusese preotul:

– Mitro, du-te acasă, fată, că aici nu mai ai ce face.

Iar ea s-a dus, s-a așezat pe scaun și a stat așa, împietrită, mută, oarbă și sură, nici ea nu știe cât. Lumini și umbre s-au perindat pe pereți, uneori șușotind haotic, alteori dispărând în beznă. Clopotul bisericii din capul satului întreba în răstimpuri, obsesiv și monoton, cu dangătul lui de clopot, cu limba lui de clopot: un-de-sun-teți? un-de-sun-teți? un-de-sun-teți? Dar ea nu auzea niciodată. Într-un rând, geamul prin care se uita în gol a început, dintr-o dată, să plângă. Și-a plâns, și-a plâns. Ea l-a privit fără să-l vadă vreo două zile, poate chiar trei, apoi a simțit că-i e sete. O sete cumplită. Când geamul s-a oprit din plâns, s-a dus și ea să scoată niște apă din fântână. Gura beciului săpat de bărbatul ei în curte, chiar în dreapta casei, ca să-și țină acolo dulcețurile, și tulburelul, și vinul în butoaiele pântecoase, de stejar, se căsca largă, știrbă și întunecată. Cineva dăduse obloanele grele la o parte și le lăsase așa. A coborât treptele încet, tot oarbă. Întunericul, la fel de orb ca și ea, a înghițit-o lin și a ținut-o acolo, în burta pământului, zile întregi. Apoi, într-un amurg ce spoia verde ca absintul cerul de deasupra casei, a scuipat-o afară. Îi ajunsese. Nu mai putuse răbda nici el atâtea lacrimi. Și atâta sete.

_________________________________________

Previously (click pe titlurile de mai jos):

  1. Milk
  2. Blackout
  3. Romance
  4. Giveaway
  5. Motherhood
  6. AA Meeting