Staccato

Lullaby

– N-am văzut niciodată un prost mai mare! Iar s-a îmbătat ca un nemernic, nu știu pe unde a umblat toată noaptea. Am fost pe la Nicu, acolo n-a băut nimic, m-am și mirat. În drum spre casă a zis că se duce să ia pâine și dus a fost.

– De ce nu-l părăsești?

– Că nu pot. Nu pot să-l las singur, ar crăpa.

– Dar ți-a scăpat copilul pe geam!

– Știu, sunt la fel de nenorocită ca el. Dar mi-a promis că se îndreaptă.

– … a cinci sutea oară…

– Trebuie să îl cred, altfel…

– … altfel ce? Ți-ar fi mai ușor?

– Nu mi-ar fi, oricât ai spune. Am un copil de crescut, el câștigă destul de bine. Eu, de când am plecat din fabrică, n-am mai muncit o zi. Nu m-aș descurca singură. Și dacă m-aș angaja, cât aș putea să câștig? El e inginer, câștigă bine, că-l duce capul.

– Te-ai descurca, sunt atâtea care se descurcă. Gândește-te în ce situații te-a pus. Gândește-te că ăla cu motocicleta de-abia așteaptă să i-o mai fure o dată. Crezi că mai scapi cu o promisiune? Ăla-i la fel de tâmpit ca Dan, poate mai tâmpit.

– Și dacă nu m-aș descurca și mi-ar lua și copilul ăsta? Aș muri. Oricum îmi vine să urlu că am lăsat să-mi fie luată fata. N-aș mai putea îndura…

– Hai, nu plânge acuma. Faci cum crezi, dar cu Dan n-o să fii niciodată fericită.

– De parcă e cineva cu adevărat fericit… Mă uit și la cumnată-mea: Nicu nu bea, dar ea tot nefericită e. Îți spun eu, nimeni nu e fericit.

– Ești și filozoafă acum!

– Azi noapte am visat fata…

– Povestește-mi!

– A fost ciudat, ca un film fantastic, cu o imagine difuză, de-abia vedeam. Se făcea că mă uitam pe geam și am început, din senin, să spun versurile astea: Somnorilă, pui de somn,/ Te-am visat, năstrușnic domn,/ Dădeai geană peste geană… Nu mai știu mai departe, sunt dintr-o carte pe care i-o citeam fetei ca să dormă, înainte să… Și în timp ce mă uitam pe geam și spuneam vorbele astea, mi-am ridicat privirea spre cer, unde un nor ireal de alb s-a așezat parcă înadins mult mai jos decât ceilalți. Și cum mă miram eu de norul ăsta alb, de undeva, de departe, s-a auzit o voce ce semăna cu vocea ei, cu vocea pe care nu am auzit-o niciodată a fetei mele. Am tresărit și m-am uitat mai bine: era pe nor și îmi zâmbea. Se vedea ca prin ceață. Arăta ca un spiriduș mic, cu căciulă înaltă, cu clopoței, și un săculeț frumos cusut din care arunca pulbere de aur și pulbere de vise. Exact așa am visat, că arunca din sac pulbere de aur și pulbere de vise. Apoi norul a pornit ca o scară rulantă și s-a dus cu fata sus, lângă ceilalți nori. M-am trezit plângând și am văzut că perdeaua era dată la o parte. M-am ridicat, m-am uitat pe cer, mă gândeam că poate e încă acolo, poate o văd… După un timp, am tras perdeaua și m-am dus la ăla micu’. Așa am descoperit că Dan nu era acasă. Era vreo trei ceasul. Apoi am plâns până pe la cinci, când am auzit cheia în ușă, trosnituri, bufnituri. Am așteptat să se facă liniște, n-a durat mult. L-am găsit dormind în hol, sprijinit de ușă. Pâine n-a luat. Am jurat în sinea mea că dacă mai bea, îl omor. Mi-a promis că își caută un grup de alcoolici anonimi și se duce. Azi n-a băut, încă, deloc, mă duc să văd ce face și să-i spun și lui ce-am hotărât.

_________________________________________

Previously (click pe titlurile de mai jos):

  1. Milk
  2. Blackout
  3. Romance
  4. Giveaway
  5. Motherhood
  6. AA Meeting
  7. Thirst
Reclame