Mudboy

Greu nu i-a fost niciodată: mama îl ducea dimineața la școală, deseori după ce suna clopoțelul, dar mai erau și alții care întârziau, așa că nu îl băga nimeni în seamă tocmai pe el, iar la amiază îl aștepta la poartă, printre alți părinți, îl lua de mână și îl ducea acasă. Când a dat căldura, mama a considerat că e destul de mare și se poate descurca singur și nu l-a mai dus dimineața și nici nu l-a mai așteptat la amiază la poartă. Era aproape bărbat, mama avea dreptate, se descurca foarte bine singur. Când i-a spus învățătoarea că mama trebuie să vină la școală să discute cu ea, el a zis bine, apoi a uitat. Îi plăcea la școală. Toți îl admirau, nimeni nu avea povești ca ale lui. De pildă, când Andrei le-a povestit, într-o zi, că tatăl lui i-a adus din Germania ultimul model de PlayStation, el le-a povestit că taică-său i-a adus din America, pentru că știa de la televizor că America e cea mai tare și, oricum, mai departe decât Germania, ultimul model de Xbox. Toți s-au mirat, pentru că niciun părinte, mătușă sau vecin al vreunui copil nu pusese vreodată piciorul în America. Altă dată, când Mirela s-a lăudat cu rochia ei de prințesă pe care a purtat-o la un bal la care a fost împreună cu părinții, el s-a minunat și le-a povestit cum mama lui a primit de la tatăl lui, tot din America, bineînțeles, pentru că toate lucrurile bune vin din America, chiar și tatăl lui, atunci când vine, după ce face mulți bani la compania pe care o are acolo, a primit, așadar, mama lui, o rochie de regină, cu diamante și rubine cusute cu fir de aur, pe care a purtat-o cu grație la cel mai tare bal caritabil, căci tocmai auzise la știri, cu o seară înainte, de un astfel de bal la care se strânseseră o grămadă de bani pentru copiii orfani. Tatăl lui însuși a fost îmbrăcat la acel bal asemenea unui rege, asemenea unui Han Solo, regele tuturor galaxiilor, doar că în costum de rege. Când învățătoarea i-a spus din nou că mama trebuie să vină la școală să discute cu ea, el a spus din nou bine, apoi, din nou, a uitat. Curând a sosit vacanța de vară și a acoperit, ca un văl, totul. Toamna, când vălul s-a ridicat de pe școală și de pe ochii copilului care a început clasa a doua, le-a povestit tuturor cum, pe la începutul verii, a călărit armăsari pur sânge în Arizona, împreună cu tatăl său, care prindea cu lasoul cai sălbatici și cum, chiar înainte să înceapă școala, s-a întors dintr-un safari, din Africa, la care a participat împreună cu familia și o verișoară cam săracă, un pic mai mare ca el, pe care au luat-o ca să o scape de mama ei, o femeie cam bețivă pe care o părăsise bărbatul, tatăl verișoarei, pe care fata nici măcar nu îl cunoștea. Când s-a trezit cu învățătoarea la ușă, n-a mai zis nimic, ci doar s-a dus să o trezească pe maică-sa din somnul vâscos în care căzuse, și-a dat televizorul tare, în camera lui, și s-a uitat la o emisiune despre triburi izolate din diferite zone ale lumii, gândindu-se că masca pe care o purta, asemeni celor din tribul Asaro, și pe care și-o făurise cu atâta migală, i-a fost smulsă. Abia atunci i-a fost greu.