Blue

Toate, în jur, erau albastre: pereții, dulapurile, farfuriile din dulapuri, obloanele ferestrelor, ușile, perdelele, aerul, inima. Și toate se reflectau în miile de cioburi în care se prefăcuse oglinda sub izbitura vazei grele pe care o aruncase, cu toată durerea, în ea. În ea, cea din oglindă. Mii de cioburi albastre, strălucind în lumina prelinsă prin obloanele albastre. Oglinda îi arătase mereu adevărul, iar adevărul nu mai era de îndurat. Așa că o făcu cioburi, cu adevărul ei cu tot. Cu buzele roșii ale maică-sii cu tot, rotunjind pervers numele ei doar ca să-i comande, ca unei servitoare, o cafea, un ceai sau o dulceață, dar nu băga în tine jumătate de borcan, în timp ce pui pe farfuriuțe, și apoi să râdă, cu buzele roșii căscate grotesc peste dinții albi, perfecți, ca hohotele să iasă întregi, zdrobitoare precum o avalanșă de pietre sub care rămânea îngropată zile întregi, sau tăioase precum lama unui bisturiu ce o diseca cu precizie, scoțând-i la vedere măruntaiele, și gândurile, și sufletul, sau negre precum hăul care o înghițea întreagă. Cu imaginea ei cu tot, care i se arăta imediat ce intra în încăperea albastră, ca o confirmare a cuvintelor ce se rostogoleau invariabil în urma hohotelor și a ei, ca niște tinichele legate de osia unei căruțe: nu știu cu cine seamănă așa umflată… Cu cozile ei groase cu tot, împletite în trei, ce-i atârnau peste sânii opulenți ce începuseră să-i crească înaintea tuturor fetelor de vârsta ei și pe care și-i strângea în haine strâmte, să-i ascundă, cu obrajii ei rumeni și plini, cu coapsele ei mari, cu umerii ei rotunzi și albi ca laptele pe care o trimitea maică-sa să îl vândă din casă în casă, cu mâinile ei îndelung frământate, cu genele ei mereu plecate, cu buzele ei în care se ascundeau toate păcatele pământului. Apoi scoase din dulapul în care țineau cafeaua și ceaiul un borcan de dulceață și îl devoră în licărul albastru al tuturor lucrurilor. Abia a doua zi, când duse laptele unei femei, aflase că, dacă vrea să slăbească, trebuia să bea pe stomacul gol, dimineața, un pahar, maxim două, așa că licoarea mărgelată începu să o ia încet-încet în stăpânire. Întâi își văzu mâinile: începură să stea cuminți. Apoi schimbă hainele ce-i strângeau sânii cu altele ce-i lăsau la iveală gâtul frumos arcuit și coborau, rotund, până deasupra cupelor largi, alunecând, chiar, uneori, în zilele fierbinți de vară, de pe câte un umăr, lăsându-l alb și gol. Genele i se ridicară și ele, aruncând umbre dulci-amare peste ochii verzi. Doar buzele ei ascundeau, în continuare, toate păcatele pământului.