Victor

Cât mai multă mișcare, spune Dana, consilierul grupului nostru, cât mai multă mișcare. N-am întrebat-o dacă pedalatul în gol prin viață se pune ca mișcare, dar ea așa spune, iar eu nu pot s-o contrazic. Ieri, de pildă, am fost la trei interviuri. Nimeni nu a părut interesat de mine, sau, mai bine spus, și-au pierdut interesul în momentul în care le-am spus că sunt în trecere, că destinul meu nu e să lucrez la o firmă de doi lei ca a lor, indiferent cât de mare și importantă cred ei că e, dar cât timp nu știu nici eu care e destinul meu, fac un compromis. Lor le-au căzut fețele, la propriu: mușchii faciali li s-au relaxat brusc, făcându-i să semene cu niște buldogi, mi-au mulțumit și mi-au spus că mă contactează ei. De fiecare dată, am ieșit în stradă urându-i pe toți, dar mai ales pe taică-miu, care n-a știut niciodată să fie bărbat, ci doar să bată la nenorocita aia până nu se mai ridica de jos. M-am pornit așa, de un timp, să-l urăsc, de parcă a fost plecat și acum s-a întors. Când am ieșit în stradă, după al treilea interviu, totul era atât de luminos, de te dureau ochii. Seara, m-am întâlnit întâmplător, la colțul străzii unde îl așteptam, cu Mircea, bărbatul Danei. Un tip ok. Văzusem că o ia pe acolo după ședințele alcoolicilor la care mergeam amândoi. Am intrat într-o cafenea din apropiere, un gest riscant pentru niște alcoolici, dar am comandat doar cafea. Neagră, ca viețile noastre. Eu nu am prieteni, nu am avut niciodată. Mircea e un tip plăcut, destul de tăcut, cult. Mi-a povestit că are sufletul dus din el, nu știe unde sau când s-a întâmplat asta, dar așa îl simte, dus. M-am gândit și mi-am dat seama că eu nici măcar nu-mi amintesc să fi avut vreodată unul și i-am zis că, dacă vrea, îl ajut să și-l găsească. Nu știu de ce am zis asta, cred că mi s-a părut esențial, în momentul ăla, sufletul. Mircea s-a uitat la mine și a zâmbit, cel puțin așa mi s-a părut. Apoi a intrat în cafenea un om, s-a uitat în jur, era destul de bătrân, avea pe el un parpalac, Mircea a avut o mică și aproape insesizabilă tresărire, eu m-am gândit că omul e tatăl lui Victor sau, cel puțin așa arăta, ca și cum ar fi avut un fiu numit Victor, și i-am spus lui Mircea:

– Fii atent la ăsta!

Mircea era deja atent, iar omul a văzut asta, așa că s-a îndreptat spre masa noastră. I-am făcut semn să se așeze, el s-a așezat și a început:

– Ați mai văzut așa ceva? O femeie care n-a muncit patruștrei de ani să vrea, acum, să mă omoare?

M-am uitat la Mircea, Mircea s-a uitat la mine, omul aștepta un răspuns.

– N-am văzut, i-am răspuns eu, pentru că Mircea avea sufletul plecat, iar omul din fața noastră, care ar fi putut avea un fiu numit Victor, avea, cu siguranță, pe cineva care, după spusele lui, voia să-l omoare și, prin urmare, avea mare nevoie de un răspuns.

– Dar de ce? m-a împins curiozitatea.

– Nimeni nu vrea să mă asculte, iar eu nu am cu cine să vorbesc.

– Te ascultăm noi, i-am spus.

Omul a părut surprins și din cale-afară de încurcat.

– Nu știu, nu m-am gândit, nu m-a întrebat nimeni până acum. Toți spun că fiecare și le știe pe-ale lui. Ai omorât vreodată pe cineva? m-a întrebat.

– Aproape, i-am răspuns.

Mircea m-a privit încurcat, ca și cum, din moment ce eu aveam să vorbesc despre asta, era și el obligat s-o facă. L-am asigurat, din ochi, că nu. Tatăl lui Victor s-a apucat să depene o istorie despre o femeie, care, într-o după-amiază, fără nicio introducere, a început să-l amenințe că-l omoară și i-a aruncat toate hainele pe scara blocului.

– Patruștrei de ani am ținut-o în puf, zicea, patruștrei, și ea să vrea să mă omoare. Ați mai văzut așa ceva? Ea și cu fi-su.

– Victor…, am murmurat aiurea.

S-a uitat la mine ca și când încerca să-și amintească de unde mă cunoștea și a spus:

– Da, Victor, îl cunoști?

Probabil că nu-l cunoșteam, dar cum puteam să-i spun că, pur și simplu, are față de tată al lui Victor?

– Cunosc multă lume, am spus.

– Victor e un copil bun, dar a luat-o razna. Maică-sa l-a întors împotriva mea și acum vor amândoi să mă omoare. Cică n-au uitat. Cică a venit vremea să plătesc pentru păcatele mele.

A făcut semn spre chelner și a comandat o sută de coniac în două pahare.

– În doze mici, ne-a explicat. Totul în doze mici.

Mircea a început să se foiască. Eu am sorbit din cafea și am respirat adânc. ‘Te-n gură de bețivan!, mi-am spus și nu știu la cine m-am referit: la mine sau la tac-su lui Victor.

Când eram mic, la noi în bloc stătea o familie cu un copil: Victor. Pe Victor îl țineau închis în casă și îl puneau să învețe. Îi spuneau că noi, copiii din bloc, nu suntem un anturaj potrivit pentru el. Scandalurile se țineau lanț la ei, urlau, se băteau, apoi, din când în când, tac-su îl plimba pe Victor prin bloc, pe la vecini, și îl arăta ca pe un trofeu, lăudându-se cu rezultatele lui la învățătură. Au venit, odată, și la noi. Mama i-a invitat în sufragerie, iar bou’ de taică-miu i-a ascultat pălăvrăgeala ăluia cât timp au băut o cafea. Copilul, Victor, a stat țapăn pe canapea, lângă tac-su, în tot timpul ăla. După ce au plecat, taică-miu a bătut-o pe maică-mea din cauză că eu nu eram ca Victor. Țin minte. După treaba asta, am început să învăț, dar nenorocitul n-a dat doi bani pe chestia asta. Omul ăsta putea, foarte bine, să fie chiar tac-su lui Victor de la noi din bloc. Când chelnerul i-a pus pe masă cele două pahare, m-a luat cu amețeală. Mircea a început să transpire.

– Păcatul meu cel mai mare, a continuat omul, e că nu i-am bătut destul.

Apoi a dat pe gât, dintr-un foc, unul dintre pahare.

– Ce face Victor? l-am întrebat.

– Nu știu, nu l-am văzut de cinșpe ani. Mă-sa se duce pe la el, dar nu-mi spune nimic. Nici că-mi pasă. N-a muncit o zi în patruștrei de ani. I-am ținut în puf și ei vor să mă omoare.

Prin bloc se vorbea că tac-su lui Victor n-o lăsa pe mă-sa lui Victor să muncească. Cică femeia trebuia să stea acasă, să aibă grijă de copil, copilul să învețe, să-i facă lui cinste. Mircea nu știa toate astea. Sau, poate, le știa: poate în orice bloc e un Victor cu mă-sa și cu tac-su. Omul a început să bocească. Mircea stătea cu ochii pironiți la paharul încă plin al omului. Eu am înghițit în sec și m-am uitat după chelner.

– Copiii trebuie bătuți, a continuat, înlăcrimat, tac-su lui Victor. Mă-sa nu era de acord, spunea că îl stresez. Ce să spun… I-am arătat eu stres, noroc că l-a scos nebuna din mâinile mele. Urla ca o descreierată, cică l-am umplut de sânge. N-a murit nimeni din asta…

– De fapt…, am spus.

M-a privit iar. De câte ori spuneam ceva, se uita la mine cu ochi tulburi, așa cum trebuie să se fi uitat la Victor când îndrăznea să deschidă gura.

– I-am spus eu mă-sii, când a luat-o fi-su pe arătură și m-a luat la pumni în fața blocului: asta e educația pe care i-ai dat-o. Aveți copii? ne-a întrebat fără să ne privească.

Un val de sânge mi s-a urcat în cap. Tatăl lui Victor a dat pe gât cel de-al doilea pahar. Mircea a făcut semn chelnerului să mai aducă trei.

– Nu-i lăsați de capul lor, a continuat, și, mai ales, nu-i lăsați pe mâna nevestelor. O să aveți surpriza ca, după patruștrei de ani, să vă arunce afară din casă și să vă amenințe că vă omoară.

Chelnerul a pus câte un pahar în fața fiecăruia. Eu m-am gândit la Ileana și la cum, deja, mă omorâse. Mircea, după cum arăta, părea dus după sufletul lui. Tatăl lui Victor a dat pe gât și paharul numărul trei. Mircea a luat și el paharul și l-a dus la gură. Nu l-a găsit, mi-am spus. Sufletul. Am întins și eu mâna după pahar. Simțeam, deja, arsura plăcută a alcoolului pe gâtlej. Apoi, dintr-o dată, cu o fracțiune de secundă înainte ca buzele mele să atingă coniacul, mi s-a părut că văd adevărul absolut: Ileana îl omorâse pe taică-miu, doar. Pe taică-miu din mine. Pe mine nu reușise să mă atingă. Eu, acum, eram Dan cel care s-a apucat de învățat după ce taică-su a caftit-o pe maică-sa din cauză că el nu era ca Victor. Ileana era maică-mea și Dana și maică-sa lui Victor. Eu eram Dan, doar Dan. Și trebuia să mă țin de învățat.

– Hai, i-am spus lui Mircea, punând paharul pe masă și ridicându-mă.

Nu apucase să bea. A închis o clipă ochii, iar mâna în care ținea paharul a început să-i tremure.

– Hai! am strigat.

A pus paharul pe masă, s-a ridicat și a pornit, împleticindu-se, spre ieșire. În ochi avea lacrimi. Era încă devreme, dar poate că-i găsisem sufletul.

_________________________________________

Previously (click pe titlurile de mai jos):

  1. Milk
  2. Blackout
  3. Romance
  4. Giveaway
  5. Motherhood
  6. AA Meeting
  7. Thirst
  8. Lullaby
  9. Light
  10. Hanging
  11. Mudboy
  12. Blue
  13. Pipes
  14. Decepticon
  15. Brains
  16. Stealth
  17. Wi(n)dow