Paște

La cinci dimineața, cu sufletul așa cum e el, nespălat pe ochi și fără ca măcar să bei apă, o iei pe bunica de mână, străbați, pe întuneric, trotuarul până la tainicul gang ce duce la biserică și te așezi printre celelalte suflete. Le simți curate în dimineața asta sau, cel puțin, altfel decât de obicei. Spășite. Cu ochii, chiar așa nespălați cum sunt, deschiși mai mult spre ele decât spre alții. Așteptând în pace. Lepădându-se de toate păcatele, grele sau ușoare. Tu, la fel. Dacă nu ai, inventezi:

– Am mințit-o pe mama.

Nimeni nu e fără de păcat, chiar dacă are cinci ani sau doisprezece sau cincizeci și opt. Nu acum. Nu la cinci dimineața, cu sufletul așa cum e el, nespălat pe ochi și fără ca măcar să fi băut apă.

– Am vorbit urât.

Trebuie doar să spui și Dumnezeu te iartă. Ba chiar îți dă și o linguriță de vin la sfârșit. Nu prea îți place gustul, dar ești în rând cu oamenii mari. Dumnezeu nu face diferența între oameni mari și copii. El, dintre toți oamenii!

Când totul e gata, afară s-a crăpat de ziuă. Te simți ușor ca o pană, cu păcatele iertate, cu ziua cât e ea de lungă înainte. Cu cadoul pe care o să-l aducă Iepurașul în gând. Bunica te ține de mână și o simți și pe ea mai ușoară, de parcă ai duce un balon. Chiar râde, e veselă. Acasă, într-un pahar, un ou roșu așteaptă, scufundat în apă. Te bucuri, îl iei, îți dai cu el în obraji și cu apa din pahar pe toată fața. Iei o bucățică de pască, îți faci semnul crucii și zburzi. Într-o candelă, pe peretele estic, Dumnezeu pâlpâie liniștit. Ăsta e Paștele! Și chiar și când n-o să mai fie bunica, chiar și când o să-l separi pe Dumnezeu de religia făcută de om, chiar și când o să ai păcate adevărate, sufletul tău, în ziua asta, o să se trezească la cinci dimineața și, așa cum e, nespălat pe ochi și fără să bea apă, se strecoară prin gang în biserica de lângă casa bunicii, își leapădă păcatele, ia o linguriță de vin, se spală în obraji cu ou roșu și se simte ușor ca o pană.