Croitoreasa 2.0

La scurt timp după ce am scris poezia asta, micul atelier de croitorie și reparații și-a tras obloanele, și-a dat jos plăcuța agațată sub streașină și așa a rămas. M-am întristat, era ca o oază în mijlocul deșertului. Sau ca un lucru de demult, care îți era drag și pe care îl credeai pierdut, dar pe care îl găsești într-o zi, pe neașteptate, pe fundul unui sertar. Așa și atelierul ăsta: cum intrai pe străduța îngustă, cu case înșirate cuminți de-a lungul ei, îl găseai, a doua casă pe dreapta, și ți se făcea dor nici tu nu știai de ce.

Ateliere de croitorie mai sunt, dar ăsta avea ceva special, era cochet, avea ferestre care se deschideau larg și lăsau dimineața să intre peste mașina de cusut care moțăia bătrânește, avea plăcuță cu litere caligrafiate de-ți venea pe loc să intri să-ți faci o fustă cloș sau o pereche de pantaloni pană și, mai ales, avea o croitoreasă drăguță, cu ochelari pe nas și metru de croitorie la gât, care azi, când am trecut pe acolo, s-a uitat la mine un pic mirată prin fereastra larg deschisă și mi-a zâmbit, răspunzând astfel zâmbetului care mi se întinsese pe toată fața când am văzut obloanele ridicate și micul atelier de croitorie de reparații scăldat în soarele dimineții.

De-acum, sper să-și reia vechea colaborare și toate destinele să fie pe măsură.

Reclame

Croitoreasa

dimineața a dat buzna pe străduța îngustă
și s-a oprit în fața atelierului de croitorie,
a doua casă pe dreapta:
cea gri
cu obloane albe,
și poartă roșie;
a deschis poarta,
a intrat în curte
și a bătut în ușă.
croitoreasa și-a pus ochelarii pe nas
și metrul de croitorie la gât,
a descuiat ușa albă de lemn
cu cheia mare de fier,
a îndreptat plăcuța agățată sub streașină,
pe care scria
cu litere elegante:
croitorie și reparații
și a poftit-o înăuntru.
dimineața a mângâiat blând toate obiectele din cameră
și s-a așezat pe scaunul croitoresei;
croitoreasa a deschis larg fereastra
și a zâmbit dimineții;
o rază de soare s-a aruncat pieziș înăuntru
și s-a așezat de-a latul mașinii de cusut,
ce-și sfârșea somnul într-un colț,
întinzându-și agale pedala,
scuturându-și mosorul de ață liliachie
rămas de la cusătura de ieri,
deschizându-și și închizându-și sertărașele
ca un om care se caută prin buzunare
după ceva demult uitat.
croitoreasa a șters-o ușor de praf,
a uns-o pe la încheieturi
să se dezmorțească,
a luat din pernuța de ace cinci-șase bolduri
prinzându-le cu colțul gurii
și,
înainte să schimbe mosorul,
a întrebat dimineața
ce aștepta nerăbdătoare:
– ce destin croim azi?