Cuțit

Cuțit
tăios, rece,
spintecând, eviscerând, eliberând
al toamnei ceas bun,
octombrie.

Reclame

nelumea

femeiuștile
scriu suav,
din vârful buzelor,
versuri și romane
de dragoste,
își fac unghiile și
părul și
cafeaua
în văzul tuturor
și se plâng
că nu primesc
ceea ce li se cuvine:
adulație,
venerație,
prosternație.
ele sunt iubite de bărbați
adevărați
ce-și strigă normalitatea pe toate
drumurile,
abuzând de bunăvoința și
îngăduința și
masa caldă
și primitoare
a femeiuștilor
lor.
aberație!
aș spune eu
din vârful degetelor și
din globul ocular și
din pântece,
dar la o privire mai atentă
descopăr că
lumea lor e
moartă
pe dinăuntru.

Frunze

alteori
spărgeam tăcerea
cu cuvinte goale
cărora le dădeam drumul din capul scării
și le lăsam
să se rostogolească
până jos
în colb

și le durea
și mă dureau
până se făcea toamnă
și-mi dădeam seama
că nici frunze
nu mai aveam

Crepuscul

Sfârși-va ziua-nsângerând
năprasnicul apus de soare,
veni-va noaptea în curând
peste-ale noastre umbre-amare…

Cine va spune peste timp:
aceste clipe trecătoare
fost-au aievea sau doar nimb
de plăsmuiri amăgitoare?

questo non é un dramma

uneori
spărgea de pereți
toate farfuriile din casă
urlând
[io non posso essere solo un uccello cieco]
ca o italiancă veritabilă
într-o dramă
superfluă
cu obloanele albastre larg deschise
cu ferestrele albastre larg deschise
cu inima albastră larg deschisă
până ce toate
dar mai ales inima
se făceau țăndări
apoi le aduna cu grijă
ciob cu ciob
le lipea la loc
și le punea
în cavitățile oarbe
ale păsării
ce era

Soare în farfurii!

Iubitul meu, azi,
îți voi face-o mâncare
ruptă din soare!
Cum, dar tu nu știi, oare,
că soarele-i tare
bun bucătar?
Vai, ce eroare!
S-o-ndreptăm! Așadar:
doi nori călare
pe-o rază de soare
se toacă mărunt
cu cuțitul de plumb,
căci cuțitul de-argint
e al unei prințese
ce-și așteaptă de-un veac
prințul ei din poveste,
Făt-Frumosul pribeag
și puțin cam beteag
la minte, căci altfel…,
deci nu-l folosim,
însă adăugăm,
felului gust să-i dăm,
cam doi stropi de iubire,
ca să-i dea strălucire.
Cum? Aha, despre gust…
păi, mai pun și un praf
nu de sare, de mare
afecțiune ce-ți port,
căci altfel ai fi mort
de foame, îți zic,
că n-aș face nimic,
dar fiindcă te iubesc
cu povești te hrănesc
și cu versuri dilii.
Soare în farfurii!

Când dragostea se-ascunde sub pat

În mine
trăiesc
patru pisici:
una albastră,
în cap,
care toarce
raze de lună,
una verde,
lângă inimă,
care instigă
la fericire
și una invizibilă,
în călcâi,
care fuge
uneori
din mine
și se ascunde,
ca un animal mic
ce e,
sub pat.
Atunci mă trezesc,
dintr-o dată,
fără dragoste
și încep
să o caut
în toată casa.
Nu mă gândesc
aproape niciodată
să o caut
unde e evident,
adică
sub pat,
așa că stau un timp
fără ea,
iar în timpul ăsta
se întâmplă
totul:
fericirea
se încurcă
în raze complicate
de lună,
trezind din somnul ei
ancestral
pisica grasă
și neagră
din stomac,
care se hrănește
cu himere
și vomită
cocoloașe mari
de timp pierdut.

Preludiu

Toamna,
aripile se taie scurt,
odată cu părul,
pantofii se lustruiesc,
cămășile se apretează,
frunzele se aliniază,
intonând,
solemne,
imnul,
Soarele intră,
obosit,
în nori
și iarba se culcă
apatică
și puțin palidă
la pământ.
Acesta
este doar
începutul.

Pregătiri

IMG_20180905_184132_083.jpg

Soarele-i dus la iarmaroc
cu vara-n laț, s-o vândă ieftin,
pe-o frunză galbenă, zălog
al toamnei ce pândește-n streșini.

Ploaia, în jocu-i de noroc,
a dat cu zarul său cel reavăn
și prinsă-n grabnic cazacioc,
căzut-a-n pânza de păianjăn.

Păianjenul, vădit mirat,
ducându-și crucea mai departe,
a prins a țese, inspirat,
o pânză pentru ploaie, aparte.

Altfel, e liniște în jur,
ceru-i căzut pe gânduri iară:
nu știe dacă totu-i sur
sau dacă-i numai într-o doară.

Zălud

IMG_20180823_151419_018.jpg

Mă pregăteam să mor,
să-mi scutur de rugină,
pe bulevard, în tihnă,
frunzele, de amor,

Să-mi amintesc, tăcut,
vreo rază de lumină,
ce-odată, cabotină,
din mine a crescut,

Să îmi aprind, placid,
o ultimă țigară,
să-mi cânte o vioară
al verii suicid

Și să aștern sub tălpi
covor de frunze moarte,
ce-o preschimba în șoapte
ai vieții pași ușori.

Și cum prindeam s-adorm
al toamnei somn de veghe,
nimicu-mi era verde
și-n tâmplă-mi urla, orb.

De unde-atâta nud
de floare să dezmierde,
prin putregaiuri sterpe,
bătrân castan zălud?