Choise

16 august

Am găsit-o stând într-un pat, vlăguită, tristă. Ea spune că eu sunt tristă. Pornisem să iau un copil mic. Mi-era teamă să aleg dintre mai mulți, dar cică așa e procedura: te duci, îi vezi pe toți la grămadă și alegi unul. În văzul celorlalți. E absurd. Când am văzut-o, am știut. Atunci, pe loc. A fost ca și cum m-aș fi găsit pe mine. A știut și ea. Tot atunci, tot pe loc. M-a întrebat dacă vreau să mă salvez, salvând-o pe ea. M-a durut sufletul, totuși, am întrebat-o dacă vrea să vină cu mine. A zis nu. Am mângâiat-o pe păr și i-am spus că o să mă întorc. A închis ochii și a rămas așa până când am plecat.

17 august

Am ajuns la orfelinat pe la 12 și am cerut s-o văd direct pe ea. Directoarea părea surprinsă. Sigur nu vreți să vedeți copiii mici? I-am spus că nu, Fata e a mea, doar să vrea și ea. Dar ce, doamnă, e după ea? Dacă o vreți, luați-o. Nu mă așteptam să înțeleagă. Directoarea. Fata era în sala de mese, ajuta pe acolo. I-am făcut semn prin ușa de sticlă. M-a privit mirată, a mai pus câteva farfurii pe mese și a venit.

– Am spus nu, ce cauți aici?

– Nu mi-ai spus de ce ești tristă, iar eu ți-am spus ție.

– Nu te interesează. Oricum nu te mai poți salva. Ce a fost, a fost. Iar eu nu sunt ca tine. Nu sunt tu.

– Știu asta. Totuși, aș fi foarte fericită dacă ai vrea să vii cu mine.

– Să fii mama mea?

– Sau cea mai bună prietenă. Ce vrei tu să fiu.

– Aș vrea să fii străbunica mea.

A râs. Un râs scurt, ca și când n-ar fi vrut să deranjeze.

– Asta o să fiu, dacă asta vrei. Cu proteză în pahar și baston?

S-a încruntat, mi-a fost teamă că pleacă.

– Mihail, un băiat de aici, a murit, mi-a spus.

– Îmi pare rău… Era prietenul tău?

– Presupun. Adică, aveam grijă de el când era mai mic. Avea 12 ani acum. Ne înțelegeam bine, vorbeam. Aici nu prea găsești așa ceva.

– Și eu mi-am pierdut părinții când aveam vârsta ta.

– Amândoi?

– Da. Accident de circulație. Am rămas cu o mătușă.

– Atunci te-ai pierdut și pe tine?

Uitasem că i-am spus asta.

– Da, atunci.

22 august

Sunt zile în care pare gata să-și facă bagajele și să vină cu mine și zile în care nu vrea să mă vadă. Uneori vorbește mult, alteori e monosilabică. Azi mi-a spus că îi e frică să nu mi se întâmple ceva rău și să nu mă mai vadă. Imediat după asta, a spus că o să fie ocupată în zilele următoare și nu o să aibă timp de mine. Cred că are nevoie de spațiu.

27 august

A plouat toată săptămâna, n-am ajuns la orfelinat. Poate nici nu am vrut să ajung. Am sunat, în schimb, în fiecare zi, să mi-o dea la telefon. N-a vrut să vorbească cu mine. I-a spus, de fiecare dată, femeii care mi-a răspuns, să îmi spună că nu vrea să vorbească cu mine. Cred că încep să înțeleg un lucru: eu o văd ca pe o fată obișnuită, ceea ce și este. Și, totuși, nu este. Un copil crescut acolo nu e un copil obișnuit. E un copil care se poate sparge în orice moment. Un copil de sticlă.

14 septembrie

Azi a început școala. M-am perpelit toată noaptea gândindu-mă dacă e bine sau nu să merg la liceul unde învață, așa, ca orice părinte care își însoțește copilul la începutul anului școlar. Dimineață m-am ridicat din pat, mi-am făcut o cafea tare, un duș aproape rece și m-am dus. Aveam să văd dacă a fost bine sau nu că m-am dus.

Am ajuns devreme, la liceu nu era nimeni. M-am așezat pe o bancă, peste drum, și am așteptat. La un moment dat, au început să sosească copiii. Poziția mea s-a dovedit a fi perfectă: era chiar în fața porții înguste, astfel că elevii erau nevoiți să intre câte unul. Îi vedeam pe fiecare în parte. Într-un târziu a apărut și ea. Subțire ca o trestie, cu o rochie neagră și lungă. Mi s-a strâns inima. Poate avea dreptate, poate era doar o proiecție de-a mea. Poate nu-mi păsa de ea. În momentul ăla m-am hotărât să nu intru în curtea liceului. Trebuia să-mi limpezesc un pic gândurile.

29 septembrie

– Alo?

– Bună, sunt Rita.

– Nu cunosc nicio Rita, mă tem că ați greșit numărul.

– Fata, nu închide, sunt eu, Fata.

Un val de căldură mi s-a ridicat în cap. Pe fată o cheamă Rita.

– Iartă-mă, n-am știut…

– Da, nu ți-am spus. Nici eu nu prea știu că mă cheamă Rita.

A râs iar cu râsul ăla scurt al ei.

– Te-am văzut la liceu, a continuat.

– Da?

– Da. De ce ai plecat?

– Aveam nevoie să-mi pun ordine în gânduri. Adevărul e că semeni îngrozitor de tare cu mine, atunci. Am avut revelația asta când te-am văzut intrând pe poarta liceului. Mi-a fost teamă că ai dreptate, că vreau doar să mă salvez pe mine prin tine, ceea ce ar fi îngrozitor.

– Și am? Dreptate?

– Da și nu. M-ai luat pe nepregătite. Adevărul e că, în ziua aia, venisem să văd copiii mici.

– Nu-mi pasă. Mai vrei să fii străbunica mea?

– Sigur! Stai să-mi pun proteza!

Apoi am plâns în neștire toată seara.

_________________________________________

Previously (click pe titlurile de mai jos):

  1. Milk
  2. Blackout
  3. Romance
  4. Giveaway
  5. Motherhood
  6. AA Meeting
  7. Thirst
  8. Lullaby
  9. Light
  10. Hanging
  11. Mudboy
  12. Blue
  13. Pipes
  14. Decepticon
  15. Brains
  16. Stealth
  17. Wi(n)dow
  18. Victor
  19. Girl
  20. Boo